Harry și William, din nou împreună. Unul lângă celălalt
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Au mers și au discutat împreună
Au mers și au discutat împreună
Prinţii William şi Harry au plecat împreună din capela St.George şi au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip, care au avut loc sâmbătă după-amiază la Windsor, relatează dpa.

Prinţul Harry, care poartă şi titlul de duce de Sussex, a fost de asemenea văzut în timp ce îi mulţumea arhiepiscopului de Canterbury care a oficiat slujba religioasă, înainte de a o saluta pe ducesa de Cambridge, Kate, soţia prinţului William.

În acel moment, s-au apropiat de ei prinţul William, iar cei doi fraţi au parcurs discutând împreună o bucată de drum.

Prinţul Harry, care poartă şi titlul de duce de Sussex, a fost de asemenea văzut în timp ce îi mulţumea arhiepiscopului de Canterbury care a oficiat slujba religioasă, înainte de a o saluta pe ducesa de Cambridge, Kate, soţia prinţului William.

În acel moment, s-au apropiat de ei prinţul William, iar cei doi fraţi au parcurs discutând împreună o bucată de drum.

Conversaţia dintre prinţul William, care nu purta mască, şi fratele său Harry, care în schimb şi-a păstrat masca sanitară, a părut relaxată.

Citește și Singură! Regina Elisabeta și-a condus soțul pe ultimul drum FOTO

Deşi relaţiile dintre ei au fost tensionate în ultimele două luni, discuţia dintre cei doi fraţi a părut să fie amicală.

Regina Elisabeta a II-a a condus alaiul familiei la întoarcerea de la capelă, însoţită de Prinţul Charles şi de soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Ahold Delhaize deschide un hub tech în București

Distribuitorul belgiano-olandez vrea să facă din...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...


pixel