Hidroelectrica a câștigat procesul cu traderul Energy Financing Team
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Hodroelectrica
Hodroelectrica
Tribunalul Arbitral constituit la Berna, în Elveţia, a dat câştig de cauză Hidroelectrica în procesul cu traderul de energie Energy Financing Team (EFT) AG, potrivit unui comunicat al Hidroelectrica.

De asemenea, Tribunalul Arbitral a obligat societatea EFT AG să plătească Hidroelectrica 557.256,5 euro, 596.593,6 lei şi 9.272,18 franci elveţieni cu titlul de cheltuieli de judecată. 

Argumentația tribunalului

Tribunalul a reţinut că legea aplicabilă dreptului EFT AG la eventuale despăgubiri ca urmare a denunţării Contractului este legea română aplicabilă insolvenţei Hidroelectrica, respectiv Legea nr. 85/2006, şi nu legea aleasă de părţi ca fiind aplicabilă Contractului, respectiv legea elveţiană, cum a susţinut EFT. Astfel, în conformitate cu legea determinată ca fiind aplicabilă, Tribunalul a reţinut că EFT AG nu este îndreptăţită la obţinerea despăgubirilor solicitate şi a respins în integralitate pretenţiile EFT în acest sens, se precizează în document. 

"Tribunalul Arbitral a respins integral pretenţiile EFT AG în cuantum de 80 milioane Euro (micşorate în cursul procedurii, ulterior apărării formulate de Hidroelectrica, la 42,6 milioane Euro plus dobânda 5%/ an începând cu anul 2013), reprezentând despăgubiri ca urmare a pretinsei neexecutări culpabile de către Hidroelectrica a Contractului de furnizare energie electrică încheiat între părţi", se arată în comunicat. 

Citește și: Hidroelectrica a câștigat procesul cu Alpiq AG Elveţia, la tribunalul arbitral internațional

Istoricul insolvenței


Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în iunie 2012, pe fondul unei secete extreme, a acumulării unor datorii de peste 4 miliarde de lei şi a degradării indicatorilor financiar-contabili, materializaţi în pierderi de aproape 700 de milioane de lei pe exerciţiile financiare 2011 - 2012 şi a unei trezorerii nete negative de 763 de milioane de lei. 

La data deschiderii procedurii, Hidroelectrica era parte în 11 contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie (între care şi două societăţi din grupul EFT), prin care energia era vândută sub costul de producţie şi la jumătate faţă de preţul pieţei. Unele contracte au fost renegociate şi menţinute, iar altele denunţate, rezultând în urma denunţării o cantitate de energie disponibilizată de 42.078.316 MWh, ce a fost valorificată la preţuri net superioare. 

În instanţele româneşti, ambele societăţi EFT - EFT AG şi EFT România - au contestat măsura denunţării contractelor de furnizare energie, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia, iar soluţia a rămas irevocabilă, prin respingerea recursurilor EFT de către Curtea de Apel Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel