Horia Grigorescu POȘTA ROMÂNĂ: Ne-am confruntat cu multe situații neprevăzute (VIDEO)
Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române
Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române
EXCLUSIV
Horia Grigorescu a explicat în cadrul dezbaterii online “Upgrade România - Investițiile, motorul de pornire a economiei“, cum au trecut prin această perioadă grea.

"Această perioadă a fost atipică, o perioadă în care ne-am confruntat cu multe situații neprevăzute, ne-am confruntat cu o piață care a reacționat în lanț din punct de vedere al reacțiilor pe care le-a avut față de această pandemie și de criză, criză pe care nu știai cum să o gestionezi din multe puncte de vedere."

Jianu: România are nevoie de stimularea consumului, nu doar de susţinerea investiţiilor

"Ce am sesizat, ca aspect pozitiv,  a fost faptul că foarte mulți dintre jucătorii activi în piață au găsit, cu inteligența necesară, măsurile pe care să le adopte rapid astfel încât lanțul de comercial să nu fie fracturat de tot. Sigur, au existat anumite scăderi, pe care nu le putem contesta sub nicio formă, însă ce a fost cel mai important a fost să ne putem reprofila rapid, să de adaptăm din mers la provocările cu care ne-am confruntat, astfel încât să continuăm activitatea curentă a companiilor pe care le conducem, dar pe de altă parte să putem profita de această perioadă, pentru a ne duce la bun sfârșit proiectele de investiții"

"Noi ca și companie în această perioadă nu am abandonat dorința de a ne duce la bun sfârșit investițiile pe care le-am stabilit în mod punctual pentru a putea duce această companie, acolo unde își dorește să ajungă, într-un orizont de timp mediu și lung, pentru că noi construim astfel de proiecte. Nu mai vrem să fim o companie care să se mulțumească cu niște proiecte scurte."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Șeful Stellantis își apără salariul de 36,5 milioane de euro

”Ca un jucător de fotbal, există un contract”, a...

Incendiu de proporții la Bursa de la Copenhaga

Un incendiu care a devastat vechea clădire a bursei de...

China: Economia a depășit așteptările în primul trimestru

Sunt date statistice care își vor influența cu precădere...

Ministerul Finanţelor, anunţ despre ratingul României

Agenția de rating S&P a reconfirmat în data de 12...

Ryanair, anchetată în Italia pentru practici neconcurențiale

Autoritatea italiană de reglementare în domeniul...

Planul Volkswagen de reducere a costurilor

Grupul Volkswagen a întocmit un plan de reducere a...


pixel