Ieșit din carantină, Putin s-a dus la pescuit și vântoare GALERIE FOTO
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Vladimir Putin a plecat la pescuit / Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin a plecat la pescuit / Foto: kremlin.ru
  • Vladimir Putin a plecat la pescuit / Foto: kremlin.ru
Kremlinul a expus din nou imaginea de "mascul" a preşedintelui rus Vladimir Putin într-o serie de fotografii şi filmări din timpul vacanţei petrecute de acesta în sudul Siberiei, făcute publice duminică, relatează dpa.

Putin este surprins prinzând un peşte, traversând un câmp năpădit de buruieni şi scrutând orizonturile, într-un film de 10 minute difuzat de televiziunea de stat, realizat în concediul preşedintelui de la începutul lui septembrie şi în care a fost însoţit o perioadă şi de ministrul apărării, Serghei Şoigu.

În înregistrare, directorul unei rezervaţii naturale îi explică liderului de la Kremlin că în zonă trăiesc vreo 600 de urşi. "Substanţial", răspunde Putin.

Vladimir Putin s-a autoizolat! Poate e bolnav, nu doar precaut

În alte imagini, preşedintele în vârstă de 68 de ani pare impresionat de o turmă de cerbi roşii pe care îi observă în taiga. Dacă ar participa la Jocurile Olimpice nimeni nu i-ar întrece, glumeşte Putin.

Mai târziu, şeful statului este văzut făcându-se comod într-un cort pentru a-şi petrece noaptea.

Putin a atras atenţia şi în trecut cu fotografii atent puse la punct din vacanţe, în care de exemplu călăreşte la bustul gol un cal ori arată un peşte uriaş pe care l-ar fi prins personal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel