În guvernarea Orban, România funcționează pe caiet
Autor: Adrian Câciu
Data actualizării:
Data publicării:
Cifrele nu mint
Cifrele nu mint
EXCLUSIV
Ludovic Orban a moștenit o țară aflată pe creștere economică timp de patru ani și i-a distrus economia în mai puțin de 12 luni. Dezastrul economic nu mai poate fi ascuns sub preș, România fiind în colaps economic. Bani europeni, programe economice de relansare, strategie pe termen mediu și lung  - toate aceste cuvinte ies din gura premierului, dar ele nu sunt decât fraze goale. România condusă de PNL este un stat care trăiește din împrumuturi.

Cifrele nu mint

Guvernul PNL a preluat România la un deficit bugetar de 2,8% din PIB, înregistrat pe primele 10 luni din 2019, iar până la sfârşitul anului a dus deficitul la 4,64%. Și trebuie menționat că atunci nu izbucnise încă pandemia.
În perioada ianuarie-august 2020, deficitul bugetar a fost de 5,18%, față de 2,07% din PIB în același interval al anului anterior.

La finalul lunii octombrie a anului 2019, datoria guvernamentală era de 364,905 miliarde de lei, echivalentul a 76 de miliarde de euro sau 36,9% din PIB. De la începutul anului 2020 şi până la finalul lui august, datoria publică urcase cu 76,6 miliarde de lei (15,7 miliarde de euro), până la 450 miliarde de lei (92,4 miliarde de euro), cel mai mare salt anual înregistrat de la Revoluţie încoace. Da, guvernul liberal a mai adăugat 600 de milioane de lei la datoria externă a României în timp record.

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană

Doar în perioada martie-aprilie a anului 2020, România s-a împrumutat de pe pieţele străine şi de pe piața internă, 13 miliarde de euro. De când au venit la guvernare, Orban și Cîțu s-au împrumutat de peste 100 de miliarde de lei. Practic, guvernul PNL se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă. Nu doar că se împrumută, dar ministerul de Finanțe, condus de Florin Câțu, se împrumută și la dobânzi astronomice, cele mai mari din UE. România se împrumută la o dobândă de 3,48% la creditele guvernamentale pe 10 ani. În comparație,  Bulgaria se împrumută la un cost foarte mic, de 0,4%, Polonia se împrumută la  1,25%, Cehia la o dobândă de 1,04%, iar Ungaria cu 2,38%.

Citește și Himerele visului american referitor la tehnologie ne afectează pe toți

Cifrele arată că PNL a aruncat România în haos. Guvernul se folosește de împrumuturi pentru a da impresia că lucrurile merg bine până la alegeri, apoi urmează concedieri, tăieri de pensii și salarii, austeritate și plan economic stabilit cu FMI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...


pixel