Italia se aşteaptă la un DECLIN al economiei
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
UE: Facturile de energie vor fi mai puţin legate de preţurile combustibililor fosili
UE: Facturile de energie vor fi mai puţin legate de preţurile combustibililor fosili
Italia se aşteaptă la un declin al economiei de 9% anul acesta, urmat de un avans de peste 5% anul viitor, au declarat pentru Reuters surse guvernamentale.

În aprilie, Executivul de la Roma previziona o scădere de 8% în 2020 şi o creştere de 4,7% în 2021.

Noile estimări, alături de cele privind evoluţia finanţelor publice, vor fi publicate săptămâna viitoare, şi vor fi incluse în proiectul de buget pe 2021 care trebuie prezentat Comisiei Europene la mijlocul lunii octombrie.

A treia economie a zonei euro nu a mai înregistrat o creştere anuală de 5% de peste 40 de ani.

Noile prognoze nu încorporează planificatele măsuri expansioniste care vor fi finanţate din Fondul european de redresare, susţin sursele.

Germania intenționează să relaxeze procedurile de insolvență pentru firme

Şefii de stat şi de guvern din statele UE au convenit în iulie asupra emiterii de datorie comună pentru constituirea unui fond de redresare post-pandemie în valoarea de 750 de miliarde de euro, din care 390 de miliarde vor fi accesate de statele membre ca subvenţii şi 360 de miliarde ca împrumuturi.

Executivul de la Roma se aşteaptă că va obţine din acest fond împrumuturi şi subvenţii de 209 miliarde de euro.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (Istat), în trimestrul doi din 2020 economia Italiei a înregistrat un declin de 12,4%, uşor mai redus decât se aştepta Guvernul.

Luna trecută, autorităţile italiene au aprobat un nou pachet de stimulare, menit să ajute economia să depăşească efectele pandemiei, în valoare de 25 miliarde de euro. Noul pachet vine în plus faţă de măsurile adoptate deja de Guvernul de la Roma pentru sprijinirea companiilor şi afacerilor, în valoare de aproximativ 75 miliarde de euro.

Cheltuielile suplimentare vor necesita noi împrumuturi şi vor duce la un deficit bugetar de peste 11% din PIB, faţă de 10,4% din PIB, previzionat în aprilie de autorităţile de la Roma. Datoria publică ca procent din PIB ar urma să crească la aproape 160% anul acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...


pixel