Lagarde: BCE a înregistrat progrese cu noua STRATEGIE
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Lagarde: BCE a înregistrat progrese cu noua STRATEGIE
Lagarde: BCE a înregistrat progrese cu noua STRATEGIE
Oficialii Băncii Centrale Europene au făcut la reuniunea din acest weekend ''progrese importante'' în reconfigurarea obiectivelor strategice ale BCE, inclusiv rolul în lupta împotriva schimbărilor climatice şi o abordare revizuită a inflaţiei, a declarat duminică seara preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Cei 25 de membri ai Consiliului guvernatorilor BCE s-au întâlnit timp de trei zile într-un hotel din apropiere de Frankfurt pentru a stimula amplul proces de revizuire strategică a politicii monetare, primul exerciţiu de acest fel de după 2003, în care se ţine cont şi de lupta împotriva schimbărilor climatice. Concluziile ar urma să se publicate în semestrul doi din 2021.

Lagarde nu a dat detalii privind discuţiile, menţionând doar că ele au acoperit ţinta BCE privind inflaţia şi orizontul de timp, legăturile dintre schimbările climatice şi politica monetară, şi modernizarea comunicaţiilor în cadrul BCE.

Bitcoin, o nouă PRĂBUȘIRE. A pierdut 7% în doar 30 de minute

"Sunt mulţumită că am avut discuţii profunde şi am făcut "progrese importante" în configurarea elementelor concrete ale viitoarei noastre strategii de politică monetară", a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene.

Conform unui studiu publicat recent de Banca Centrală Europeană, creditorii din zona euro se confruntă cu potenţiale pericole cauzate de schimbările climatice, cum ar fi inundaţiile şi seceta, de până la o treime din creditele pe care le-au acordat companiilor, cei mai expuşi fiind cei din Grecia, Portugalia şi Spania.

Studiul BCE face parte dintr-o analiză mai amplă a riscurilor cu care se confruntă sectorul financiar din cauza schimbărilor climatice, un subiect de importanţă crescută pentru economie şi politica monetară.

Rezultatele arată că aproximativ 30% din portofoliul de împrumuturi corporate ale băncilor din zona euro este expus la afaceri situate în zone unde există risc de inundaţii, secetă, căldură extremă, incendii sau creşterea nivelului mării.

Aproximativ 80% din băncile din Grecia şi 40% din Portugalia şi Spania sunt expuse la multiple riscuri, arată rezultatele studiului.

Anul acesta, Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

"Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre", a afirmat preşedintelui BCE, Christine Lagarde.

Schimbările climatice "fac parte integrantă din procesul de revizuire a strategiei noastre de politică monetară", a afirmat Christine Lagarde, cu prilejul unei conferinţe organizate de Institute for Law and Finance (ILF) din Frankfurt. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...

Motorina continuă să fie mult mai ieftină decât benzina

Până acum câțiva ani, motorina era mai ieftină decât...

De ce americanii vor să interzică TikTok

TikTok și proprietarul rețelei de socializare,...

Porturile belgiene, invadate de mașini electrice chinezești

Consecință a volumului impresionant de producție al...

Bijuterii: Richemont achiziționează grupul italian Vhernier

Gigantul elvețian Richemont, proprietar printre altele...

Rusia intenționează să reia exporturile de benzină

Rusia intenționează să ridice interdicția privind...


pixel