Legea concurenței. Bogdan Chirițoiu: Să se clarifice situația
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Explicațiile lui Bogdan Chirițoiu
Explicațiile lui Bogdan Chirițoiu
Proiectul care modifică Legea concurenţei încalcă legislaţia europeană, iar situaţia nu se schimbă până nu sunt clarificate aceste aspecte, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Aceste precizări au fost făcute după ce, miercuri, Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, PNL şi USR privind modificările aduse Legii concurenţei, stabilind că acestea sunt constituţionale.

"Aşteptăm motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Însă, dincolo de aspectele constituţionale, proiectul de lege încalcă legislaţia europeană. Ca urmare, trebuie corectat şi armonizat cu prevederile europene pentru a putea fi pus în practică.
Până se clarifică aceste aspecte, situaţia nu se schimbă", a arătat Chiriţoiu.

CCR a decis miercuri că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996. "Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea menţionată contravine unor norme şi principii constituţionale", spunea şeful statului în sesizarea transmisă CCR.

El susţinea că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

Şeful statului indica faptul că actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, iar la Senat i-au fost aduse 38 de modificări la peste 20 de articole, care au vizat compunerea plenului Consiliului Concurenţei, modalitatea de numire a membrilor plenului, stabilirea atribuţiilor acestora, modificarea condiţiilor pe care aceştia trebuie să le îndeplinească, modificarea reglementărilor în caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte al Consiliului Concurenţei, modificarea dispoziţiilor referitoare la aspectele examinate şi dezbătute în plen de Consiliul Concurenţei, funcţiile publice de specialitate din cadrul instituţiei, interdicţiile după încheierea angajării în cadrul instituţiilor publice, modificarea statutului secretarului general şi al secretarului general adjunct şi, nu în ultimul rând, introducerea art. II şi art. III, cu efect direct în ceea ce priveşte schimbarea conducerii Consiliului Concurenţei.

Citește și Veste BUNĂ de la ANCOM! Tarifele se modifică de la 1 noiembrie

"O intervenţie legislativă de o asemenea amploare şi realizată cu privire la dispoziţii de o importanţă deosebită din cuprinsul Legii nr. 21/1996 ce reglementează funcţionarea unei autorităţi autonome cu responsabilităţi clare în statul român şi în aplicarea dispoziţiilor tratatelor şi legislaţiei Uniunii Europene nu numai că deturnează actul normativ de la scopul iniţiatorului şi de la forma adoptată de Camera Deputaţilor, dar reprezintă şi o încălcare flagrantă a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2), prin raportare la art. 75 din Constituţie, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", sublinia Iohannis.

În opinia sa, actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Constituţie, prin continuarea parcursului legislativ după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de Legea fundamentală. Potrivit preşedintelui Iohannis, condiţia necesară pentru a fi numit în funcţia de membru al Consiliului Concurenţei, prevăzută de actul normativ - "să nu fie incapabilă ori să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare" - contravine Constituţiei, întrucât instituie o decădere perpetuă din acest drept.

De asemenea, condiţia conform căreia "persoana propusă pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei trebuie să aibă o vechime de cel puţin 10 ani într-o funcţie de demnitate publică sau de conducere cu responsabilităţi ce implică o înaltă competenţă profesională şi managerială" contravine prevederilor din Constituţie în componenta privind calitatea legii, susţinea şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...


pixel