Limita de vârstă pentru PENSIONAREA acestor angajați a fost redusă cu 13 ani
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Limita de vârstă pentru PENSIONAREA acestor angajați a fost redusă cu 13 ani
Limita de vârstă pentru PENSIONAREA acestor angajați a fost redusă cu 13 ani
Limita de vârstă pentru pensionarea angajaţilor din industria de armament a fost redusă cu 13 ani, în urma adoptării, miercuri, în şedinţa de Guvern, a unei ordonanţe de urgenţă, se menţionează într-un comunicat remis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

"Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care salariaţii să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în următoarele activităţi: cele referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii; locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare", se precizează în comunicatul MMPS.

Vârsta de pensionare. Modificări. Proiect, pe masa Guvernului

Potrivit ordonanţei de urgenţă, aceste activităţi sunt considerate locuri de muncă în condiţii speciale, având în vedere că sunt desfăşurate în domeniul riscului de nivel maxim, angajaţii fiind expuşi la pulberi silicogene, zgomot, gaze şi vapori iritanţi cu consecinţe asupra stării lor de sănătate, notează Ministerul Muncii.

Documentul aprobat mai prevede ca perioada desfăşurată în activităţile menţionate anterior datei de 1 aprilie 2001, în locurile de muncă care potrivit legislaţiei anterioare erau încadrate în grupa I de muncă, să fie asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă.

Noile prevederile se aplică, la cerere, şi persoanelor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, drepturile de pensie recalculate fiind acordate cu luna următoare depunerii cererii, potrivit comunicatului Ministerului Muncii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel