Locuitorii din 21 de orașe se vor pensiona mai devreme
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Parlamentul a adoptat o propunere legislativă care permite ca locuitorii a 21 de localități din România să iasă mai devreme la pensie.

Motivul invocat în această lege este că respectivele localități sunt foarte poluate.

Astfel, Legea pensiilor se modifică pentru a permite locuitorilor celor 21 de orașe să se pensioneze anticipat.

În expunerea de motive se spune că propunerea este necesară, deoarece locuitorii din aceste zone au trăit într-un mediu nociv, care le scurtează semnificativ speranța de viață, inhalând substanțe nocive provenite de la exploatările miniere din Valea Jiului.

Potrivit datelor statistice ale lNS pentru anul 2017, speranța de viață în Hunedoara era de sub 75 de ani, cu 1 an mai mică decât media la nivel național.

Propunerea legislativă vizează doar persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în astfel de localități, cum ar fi Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila etc.

Reducerea vârstei de pensionare pentru acești angajați

Așadar, locuitorii unor astfel de orașe vor beneficia de o reducere cu 2 ani a vârstei de pensionare, fără penalități.

Localitățile în care se vor aplica noile prevederi ale modificării legislative sunt: 

  • Baia Mare, 

  • Copșa Mică,

  • Zlatna, 

  • Târgu Mureș, 

  • Drobeta-Turnu-Severin, 

  • Târnăveni, 

  • Slatina, 

  • Turnu Măgurele, 

  • Râmnicu Vâlcea, 

  • Petroșani, 

  • Vulcan, 

  • Lupeni, 

  • Petrila, 

  • Aninoasa,

  • Uricani, 

  • Hunedoara, 

  • Călan, 

  • Brad, 

  • Criscior, 

  • Vețel, 

  • Șoimuș, 

  • Baia de Criș,

  • Ghelari, 

  • Teliuc, 

  • Certej, 

  • Băița, 

  • Orăștie, 

  • Deva

Dar și locuitorii de pe o rază de 8 km în jurul acestor localități vor beneficia de această facilitate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel