Locurile de muncă. Topul priorităţilor pentru cei mai mulţi români în 2020
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Şase din zece angajaţi spun că schimbarea locului de muncă se află printre primele trei cele mai importante priorităţi pentru acest an.
Şase din zece angajaţi spun că schimbarea locului de muncă se află printre primele trei cele mai importante priorităţi pentru acest an.
Şase din zece angajaţi spun că schimbarea locului de muncă se află printre primele trei cele mai importante priorităţi pentru acest an.

Comparativ, la începutul anului trecut, doar patru din zece angajaţi români se declarau nemulţumiţi de situaţia lor profesională şi luau în calcul găsirea unui nou job. Astfel, schimbarea jobului, familia şi sănătatea sunt principalele priorităţi ale angajaţilor români în acest an, afirmă BestJobs, pentru Agerpres.

Un salariu mai mare şi mai mult timp liber sunt principalele motive pentru care schimbarea jobului este printre priorităţi pentru majoritatea angajaţilor în 2020, mai ales că, din punct de vedere salarial, 2019 nu a fost prea productiv pentru o bună parte dintre ei. Salariul a stagnat sau chiar a scăzut pentru peste 40% dintre angajaţi, potrivit unui alt sondaj realizat de BestJobs la finele anului trecut. Un alt motiv invocat de 42% dintre respondenţi este că vor să schimbe angajatorul, mediul de lucru sau echipa.

Pensionare 2020. Adeverințe de vechime. Cum și de unde se pot procura

Totodată, aproape patru din zece consideră că nu au suficiente oportunităţi de dezvoltare personală, iar trei din zece au intrat în noul an fără a se simţi motivaţi la actualul loc de muncă. Un sfert dintre respondenţi se mai plâng de faptul că lucrează într-o companie în care le este dificil să avanseze, iar 13,4% afirmă că nu le mai place ceea ce fac. Peste o treime dintre respondenţi analizează opţiunea de a-şi schimba complet domeniul de activitate, 14% au în vedere să îşi caute un job în afara ţării, iar alţi 17% sunt indecişi, însă nu exclud această opţiune.

'Schimbările din societate se reflectă profund pe piaţa muncii.Avem, pe de o parte, inflaţia ridicată care a erodat o bună parte din veniturile românilor şi le-a scăzut puterea de cumpărare, conducând la nemulţumirea angajaţilor. Apoi, continuă trendul început în urmă cu câţiva ani: românii pun tot mai mare preţ pe timpul dedicat familiei şi celor dragi. Dacă facem o comparaţie cu rezultatele sondajului efectuat tot de BestJobs la începutul anului trecut, când patru din zece angajaţi aveau în plan schimbarea jobului, vedem o creştere cu 50% a numărului celor interesaţi de un nou loc de muncă, un procent substanţial.Iar mingea e la angajaţi.', declară Dan Puică, CEO BestJobs.

Pentru şase din zece respondenţi platformele online de recrutare asigură cele mai mari şanse pentru găsirea unui job nou, iar recomandările/referinţele sunt importante pentru 30% dintre aceştia. Alţii vor să îşi maximizeze şansele de succes aplicând direct la companiile la care vor să se angajeze. Sondajul a fost efectuat în perioada 2 - 15 ianuarie, pe un eşantion de 1.075 de utilizatori de internet. BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel