Lovitura încasată de Volkswagen: Despăgubiri pentru proprietarii mașinilor cu softul falsificat
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Volkswagen
Volkswagen
Un tribunal olandez a decis miercuri că proprietarii unor automobile produse de grupul german Volkswagen Group, care au fost echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri

Un Tribunal din Amsterdam a decis că se impune acordarea unor despăgubiri în valoare de 3.000 de euro celor care au cumpărat un automobil nou marca Volkswagen, Audi, Seat şi Skoda şi care avea un un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

De asemenea, cei care au achiziţionat un automobil second-hand cu aceleaşi caracteristici, ar trebui să primească despăgubiri în valoare de 1.500 de euro.

Aceste despăgubiri, care pot fi contestate în justiţie de constructorul auto german, acoperă un număr de aproximativ 150.000 de autoturisme vândute de dealeri şi care au fost vizate de acţiunea colectivă demarată la tribunalul din Olanda.

Citește și: CABLEBUS, telegondola pentru transportul în COMUN din această CAPITALĂ

Verdictul anunţat miercuri este ultima decizie dintr-un lung şir de despăgubiri şi amenzi impuse Volkswagen începând din luna septembrie 2015, când constructorul german a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. De la izbucnirea acestui scandal, Volkswagen a plătit peste 32 miliarde de euro sub formă de amenzi, rechemări la service şi cheltuieli de judecată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel