Lucian Bode. Ce-și propune ministrul propus al Transporturilor
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
(CNAIR) dispune de resursele financiare necesare pentru realizarea celor 134 de kilometri de autostradă
(CNAIR) dispune de resursele financiare necesare pentru realizarea celor 134 de kilometri de autostradă
România este pe locul 128 în lume în privinţa calităţii drumurilor, după Gabon şi Zimbabwe, a declarat, miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, în cadrul audierii în comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.

"La infrastructura feroviară, avem 20.730 de kilometri de reţea feroviară, a şaptea reţea ca mărime din Uniunea Europeană, avem trei companii anchilozate - CFR SA, CFR Marfă, CFR Călători - fiecare confruntându-se astăzi cu foarte mari probleme, în special CFR Marfă, cu pierderi uriaşe, cu restricţii de viteză - 1.522 de restricţii sunt astăzi înregistrate pe calea ferată, ceea ce conduce la o viteză comercială de 16,3 km/h la marfă şi 44 km/h la călători", a afirmat Bode.

În ceea ce priveşte infrastructura aeriană, ministrul desemnat a făcut referire la compania TAROM, care se află într-o situaţie dificilă. 

"La infrastructura navală, din păcate, nu reuşim să exploatăm suficient Dunărea, cei 1.074 de km de pe teritoriul României, autostradă curată, sigură şi nepoluantă, şi nu reuşim să exploatăm suficient Portul Constanţa", a arătat el.

Citește și Ministrul Cuc, despre greaua moștenire la Transporturi

La capitolul fonduri europene, Lucian Bode a atras atenţia asupra incapacităţii statului român de a atrage fonduri.

"Închei cu o placă turnantă: incapacitatea statului român de a atrage fonduri europene. Suntem pe Axa 1 şi 2 POIM în transport la 25% cheltuieli rambursate de la Comisia Europeană. Pornind de la această stare de fapt, programul de guvernare pe care îl supun atenţiei dumneavoastră la capitolul transporturi, infrastructură şi comunicaţii cuprinde următoarele direcţii de acţiune: ca strategie a programului de guvernare pentru domeniul de transporturi şi infrastructură ne propunem creşterea conectivităţii naţionale şi a conectivităţii transeuropene pentru societate şi mediul de afaceri, într-un sistem de transport eficient economic, sustenabil, sigur şi prietenos cu mediul. Principiul de bază al programului de guvernare este planificarea: planificarea proiectelor, planificarea bugetară şi planificarea resurselor umane", a susţinut Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel