Lucian Bode: Încetarea activității CFR Marfă nu este luată în calcul
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Transportul cerealelor cu trenul prin România doar o iluzie
Transportul cerealelor cu trenul prin România doar o iluzie
 Încetarea activităţii CFR Marfă, o societate strategică pentru economia românească, nu este luată în calcul şi sunt sigur că situaţia, deşi va fi grea, îşi va găsi o rezolvare, susţine ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, luni a avut loc o întâlnire a ministrului Lucian Bode, cu Eduardo Martinez, responsabilul pe dosarul CFR Marfă de la DG Competition din cadrul Comisiei Europene, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu toţi factorii implicaţi în situaţia CFR Marfă.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre ultimele evoluţii înregistrate la nivelul CFR Marfă, precum şi soluţiile ce pot fi aplicate în contextul discuţiilor de la nivelul Comisiei Europene.

"Ştiu că în momentul de faţă este doar o decizie informală care se va concretiza în viitorul apropiat. Am discutat paşii ce trebuie făcuţi pentru ca CFR Marfă să beneficieze de cele mai bune soluţii pentru Societate şi pentru clienţii ei. Am toată determinarea şi susţinerea pentru CFR Marfă şi sunt sigur că situaţia, deşi va fi grea, îşi va găsi o rezolvare. Am cerut reprezentantului DG Competition să ne faciliteze, în cel mai scurt timp, o întâlnire cu Comisarul european pe domeniu. Respectăm decizia Comisiei şi sunt sigur că doar împreună vom găsi soluţii pentru ieşirea din această situaţie. Niciodată nu s-a pus şi nu se va pune problema încetării activităţii acestei societăţi strategice pentru economia românească", a afirmat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Directorul CFR Marfă și-a dat demisia. Care sunt motivele

Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de profil.

"În cazul CFR Marfă, investigaţia Comisiei Europene este la final. Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă", a spus Chiriţoiu.

El a precizat că statul va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi recupera banii.

"Întâi va veni decizia de la Comisia Europeană, care spune că trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie să-şi recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a încasat de la CFR Marfă, apoi, după ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor", a arătat oficialul Concurenţei.

Potrivit acestuia, o variantă recomandată şi în trecut de Consiliul Concurenţei este mutarea la CFR SA a activelor care se leagă de infrastructură, precum terenuri, depouri, instalaţii de încărcare-descărcare.

"Noi am recomandat CSAT, încă de când se discuta de privatizare, din 2012, pentru că privatizarea a fost aprobată în CSAT, să ceară mutarea acestor active de la CFR Marfă la CFR Infrastructură. Poziţia noastră a rămas aceeaşi: da, are sens să mute anumite active de la CFR Marfă la CFR SA", a adăugat Chiriţoiu.

Un alt model de urmat este cel pus în practică şi în cazul Oltchim, adică divizarea şi preluarea activelor viabile de către un investitor.

"Compania spune că are active de 1 miliard de euro. Ar trebui să poată acoperi suma care va trebui recuperată, care va fi mult mai mică. Este vorba de anularea ştergerii de datorii din 2012. CFR Marfă avea datorii pentru utilizarea infrastructurii către CFR SA, iar, în momentul în care va fi emisă decizia, ANAF va prelua aceste creanţe, apoi vom vedea exact modalitatea specifică prin care se va face preluarea", a continuat oficialul concurenţei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea, însă în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...


pixel