Marea Britanie. ANUNȚ important al premierului Johnson privind PANDEMIA
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Premierul britanic, Boris Johnson, va confirma luni relaxarea restricţiilor legate de pandemia cauzată de coronavirus, pe baza îmbunătăţirii situaţiei sanitare, au anunţat duminică serviciile sale, notează AFP.

Liderul conservator va face publică a treia etapă a foii sale de parcurs pentru ieşirea din lockdown luni după-amiază, după un bilanţ cu miniştrii cabinetului său în cursul dimineţii. Noua etapă va intra în vigoare la 17 mai, dată la care vor fi, de asemenea, relaxate unele restricţii privind călătoriile în străinătate.

Cu începere de la acea dată, britanicii ar urma să aibă voie să se întâlnească în locuri închise: şase persoane cel mult sau două familii. Ministrul de stat Michael Gove a explicat duminică la BBC că guvernul doreşte să permită din nou "contactul între prieteni şi între membri ai familiei", care ar putea avea dreptul să se îmbrăţişeze.

Barurile şi restaurantele ar urma să-şi poată servi din nou clienţii în interior, iar nunţile să aibă până la 30 de participanţi. În exterior, adunările cu mai mult de 30 de persoane ar urma să rămână interzise. COVID-19 a făcut peste 127.000 de morţi în Regatul Unit, cea mai îndoliată ţară din Europa din cauza acestei boli.

Citește și Varianta indiană a SARS-CoV-2. Marea Britanie se MOBILIZEAZĂ

Dar rata de infectare a coborât la cel mai scăzut nivel înregistrat din septembrie, iar internările în spitale continuă să scadă ori să rămână la un nivel redus în unele zone, a subliniat Downing Street. Estimările Biroului Naţional de Statistică (ONS) arată că una din 1.180 de persoane este afectată de coronavirus, comparativ cu una din 480 la începutul lunii aprilie.

De la lansarea campaniei de vaccinare la începutul lunii decembrie, peste 35 de milioane din cei 68 de milioane de locuitori ai Regatului Unit au primit o primă doză de vaccin împotriva COVID-19 şi guvernul spune că este "pe drumul cel bun" pentru a-şi atinge obiectivul de a oferi o primă vaccinare tuturor adulţilor până la sfârşitul lunii iulie.

"Datele reflectă ceea ce ştiam deja - nu vom lăsa acest virus să câştige", a declarat Boris Johnson, citat într-un comunicat al cabinetului. "Programul nostru de vaccinare continuă cu succes - mai mult de două treimi dintre adulţii din Marea Britanie au primit până acum o primă doză - şi acum putem ieşi din lockdown cu prudenţă, dar ireversibil", potrivit documentului citat de AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel