Măsuri CNSU de carantinare, în contextul pandemiei de COVID-19. HOTĂRÂREA nr. 73 din 23 septembrie 2021
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Palatul Victoria
Palatul Victoria
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de joi mai multe măsuri în contextul pandemiei de COVID-19. Hotărârea CNSU urmează să fie aprobată în şedinţa de Guvern de joi.

Prezentăm integral textul Hotărârii nr. 73 din 23.09.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 - (1) Se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00 - 5,00, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

d) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

e) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.

Art. 2 - Se propune ca de la interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, aplicabilă pe tot parcursul săptămânii, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, pentru intervalul orar 20,00 - 5,00 să se introducă o nouă excepţie pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Carantina de noapte: Poți să ieși din casă dacă ai certificat de vaccinare. Vestea dată de premier

Art. 3 - (1) Se propune limitarea programului de lucru cu publicul în intervalul orar 5,00 - 18,00, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/ sau deschise, publice şi/ sau private, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În intervalul orar 18,00 - 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.

Art. 4 - Se propune creşterea vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie, de la 6 ani la 12 ani.

Art. 5 - Se propune ca în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, la nivelul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, zonele de servire a preparatelor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice să fie delimitate de restul spaţiului, astfel încât accesul în aceste zone să fie permis doar pe baza certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, în baza unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Art. 6 - Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU".


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...

Rețeaua energetică a Ucrainei, mutilată

Sectorul energetic ucrainean a fost extrem de afectat în...

2023, an record pentru încălzirea oceanelor

Potrivit raportului Copernicus, temperatura medie a...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Michelin mută fabrica din Polonia la Zalău

Compania producătoare de anvelope Michelin va muta la...


pixel