Măsuri de relaxare. Orban: Plajele se vor deschide
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Cu regulile de distanțare aferente
Cu regulile de distanțare aferente
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că plajele vor fi deschise, dar că vor trebui respectate anumite reguli, iar până la 1 iunie, Ministerele Mediului, Afacerilor Interne şi Sănătăţii vor trebui să emită un ordin comun cu privire la regulile de distanţare.

"Împreună cu domnul preşedinte, împreună cu echipa Guvernului şi cu specialiştii am luat decizia privitoare la măsurile de relaxare care se vor pune în practică de la data de 1 iunie. Una dintre cele mai importante măsuri este măsura de eliminare a declaraţiei pentru părăsirea localităţii. Practic, va permite deplasarea în afara localităţii fără să existe teama oamenilor că trebuie să completeze această declaraţie pe proprie răspundere. De asemenea, sunt şi alte măsuri care sunt convins că au fost prezentate de preşedinte, cum sunt deschiderea teraselor, posibilitatea de organizare de spectacole în aer liber, posibilitatea de organizare de competiţii, tot în aer liber. Vedeţi foarte bine că, practic, ridicăm restricţiile unde riscul epidemiologic este mic şi unde riscul de infectare a oamenilor care participă la diferitele activităţi este relativ nul", a afirmat Ludovic Orban după vizita la Centrul Tehnic Titu, judeţul Dâmboviţa.

Citește și Valul doi al epidemiei. Israel măsoară ”imunitatea colectivă”

Premierul a adăugat că şi plajele vor fi deschise, dar vor trebui respectate anumite reguli.

"Şi în privinţa plajelor, în mod evident, plajele vor fi deschise, dar vor trebui respectate nişte reguli - şezlonguri, distanţarea între şezlonguri, spaţiile comune aferente plajelor vor fi organizate. Va trebui ca până la data de 1 iunie, Ministerul Mediului, prin Apele Române, care administrează plajele, Ministerul de Interne, care trebuie să asigure implementarea măsurilor, şi Ministerul Sănătăţii vor emite un ordin comun privitor la regulile de protecţie sanitară", a mai declarat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel