Mihai Daraban, mesaj  la împlinirea a 155 de ani de la fondarea Academiei Române
Autor: Crişan Andreescu
Data publicării:
Mihai Daraban, președintele CCIR
Mihai Daraban, președintele CCIR
Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înființarea Academiei Române, Mihai Daraban, președintele CCIR, a transmis următorul mesaj:

„La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, printr-un decret domnesc, a consfinţit înfiinţarea primelor Camere de Comerţ şi Industrie din România. Doi ani mai târziu, la 1 aprilie 1866, a fost fondată Academia Română, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită, la 1 august 1867, Societatea Academică Română. 

Putem vorbi astfel de o istorie comună a celor două instituții, ca parte a procesului de formare a noului stat național român. Pe de o parte, dezvoltarea economică a României impunea apariția unui organism care să reprezinte comercianții în fața autorităților acelor vremuri, iar pe de altă parte societatea românească avea nevoie de un for al personalităților vieții intelectuale, care să contribuie, dar mai ales să accelereze, progresul național prin știință și cultură.

De-a lungul timpului, Academia Română a contribuit decisiv la promovarea identității și unității acestei țări. Totodată, pentru generațiile tinere, Academia Română a reprezentat o sursă de inspirație și un exemplu de urmat, prin aducerea în prim plan a conceptelor de patriotism și înaltă competență. În cei 155 de ani care au trecut de la fondare, Academia Română a oferit atât societății românești, cât și lumii întregi o serie de nume de savanți și personalități ale științei, generatoare a unor idei și teorii revoluționare în diverse domenii de activitate.

În numele sistemului Cameral din România urez Academiei Române la mulți ani și succes în activitatea de promovare a identităţii culturale a României, precum și în cea de a spori patrimoniul național, vectori importanţi ai prestigiului ţării noastre pe plan mondial”, a transmis Mihai Daraban, președintele CCIR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel