Ministerul Ralucăi Turcan a descoperit 100 de noi meserii. Ce vrea să facă
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ministerul interimar al Muncii
Ministerul interimar al Muncii
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) pregăteşte actualizarea COR-ului (codul ocupaţiilor din România), fiind identificate aproximativ 100 de meserii noi din care 50 de ocupaţii vin să răspundă evoluţiilor din domeniul IT şi digitalizare, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Raluca Turcan, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Aceste cursuri de calificare pe care noi le oferim prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă trebuie adaptate noilor cerinţe de pe piaţa muncii. România se dezvoltă, intră într-o competiţie internaţională. Nu mai poţi să mergi doar cu dulgheri şi cu tâmplari cu toate că este o meserie foarte bine plătită în străinătate, dar apar meserii ale viitorului pe care, dacă noi nu le acceptăm şi nu le pregătim, o să ne prindă viitorul nepregătiţi. În ceea ce priveşte competenţele digitale ale tinerilor între 16 şi 24 de ani, România se află la 56% faţă de media europeană de 80%, iar la nivelul întregii populaţii, competenţele digitale sunt de 10% în timp ce la nivel european sunt de 33%. Asta înseamnă meserii noi, calificări noi, pe care noi începem să le pregătim prin actualizarea COR-ului (codul ocupaţiilor din România) unde deja am identificat aproximativ 100 de meserii noi, din care 50 de ocupaţii vin să răspundă evoluţiilor din domeniul IT şi digitalizare. De exemplu, analist de testare software, auditor de securitate cibernetică, investigaţii digitale, expert în securitate cibernetică - sunt meserii noi, iar pe altele, care nu se mai folosesc de cel puţin nouă ani de zile, le scoatem din codul ocupaţiilor pentru că nu are rost să focalizezi resurse pe lucruri care nu mai au legătură cu piaţa muncii", a afirmat Raluca Turcan, cu ocazia lansării studiului 'Costul educaţiei: investiţie, randament, impact', realizat de Deloitte România la comanda Fundaţiei World Vision România.

Citește și Majorarea pensiilor. Turcan a făcut precizări. Când va fi anunțată

Totodată, ministrul Muncii a menţionat că se încearcă dezvoltarea unor programe de sprijin pentru copiii din comunităţi dezavantajate, "din nuclee de sărăcie acută".

"Mi-am început mandatul de ministru al Muncii în România cu o radiografie pe asistenţa socială în România. Cei mai vulnerabili sunt: 65 plus, deci vârstnici, eventual cu dizabilităţi şi copiii din familii monoparentale sau din familii cu foarte mulţi copii. Acei copii intră în sistemul de educaţie. Întrebarea este: Resursele pe care le vedem pentru copii sau pentru sistemul de educaţie, în general, ajung şi la toţi acei copii? Răspunsul meu, ca ministrul al Muncii, este nu. Merg în teritoriu şi, de aceea, pe fonduri europene, pe partea de incluziune şi dezvoltare socială, pe partea de parteneriat în servicii sociale cu societatea civilă încercăm să dezvoltăm programe de sprijin pentru copiii din comunităţi dezavantajate, din nuclee de sărăcie acută. Şi Romania are nuclee de sărăcie acută", a mai spus Raluca Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...

Motorina continuă să fie mult mai ieftină decât benzina

Până acum câțiva ani, motorina era mai ieftină decât...

De ce americanii vor să interzică TikTok

TikTok și proprietarul rețelei de socializare,...

Porturile belgiene, invadate de mașini electrice chinezești

Consecință a volumului impresionant de producție al...

Bijuterii: Richemont achiziționează grupul italian Vhernier

Gigantul elvețian Richemont, proprietar printre altele...

Rusia intenționează să reia exporturile de benzină

Rusia intenționează să ridice interdicția privind...


pixel