Ministrul Muncii, despre BANII românilor. Nu se taie, se face o verificare
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Turcan, despre PENSII: Creşterea pensiilor cu 40% este o ILUZIE
Turcan, despre PENSII: Creşterea pensiilor cu 40% este o ILUZIE
Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici, a anunţat, joi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, subliniind, în acest sens, că se face o verificare o a justeţei unor sporuri.

S" Una este să te referi la nivelul de salarizare şi una este ce se adaugă în plus la salarizarea din sistemul public. Este foarte posibil ca, echilibrând acest sistem de sporuri, unii care beneficiau de spor, nu ştiu, de antenă, într-un loc unde nu au nicio treabă cu antena să nu mai beneficieze de acel spor. Dar nu se taie salariile. Se umblă la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici. (...) Facem o verificare a justeţei unor sporuri", a explicat ministrul Muncii, întrebată dacă se va face o reducere a veniturilor şi vor fi tăiate sporuri.

Ministrul Muncii a semnalat că în momentul de faţă este haos în privinţa salarizării bugetare, deoarece nu se mai respectă niciun principiu din lege.

Ajutoare sociale. Turcan: Există un aspect care mie îmi dă destul de mult de gândit

"În momentul de faţă, din 2017, suntem pe o lege în sistemul public de salarizare care se cheamă Legea salarizării unitare, dar care numai unitară nu este, întrucât din momentul în care a intrat în aplicare s-au creat disproporţii şi inechităţi atât de mari încât avem şi nemulţumire şi distorsiuni care nu îşi au local. Dau câteva exemple. În primul rând legea este gândită pe grupe ocupaţionale, în care unii au fost crescuţi mai repede. În categoria celor care au crescut există activităţi similare altor categorii ocupaţionale şi, în momentul în care au crescut aceştia, cei din alte categorii au dat în judecată statul, invocând echitate de salarizare şi în felul acesta am ajuns la procese în instanţă, câştigate, cu drepturi care trebuie plătite. Deci, practic, este un haos în momentul de faţă în privinţa salarizării bugetare, pentru că nu se mai respectă niciun principiu din acea lege. La început de mandat am solicitat o evaluare a tuturor acestor inechităţi, să vedem unde s-au produs distorsiunile şi să încercăm să corectăm şi legea salarizării unitare. Nimeni nu îşi propune să taie venituri. Aceasta este o temă inventată, propagată în perioada de campanie electorală, şi s-a dovedit a fi neadevărat. Nu ne dorim să tăiem niciun venit", a punctat Raluca Turcan.

Premierul Florin Cîţu a declarat joi că Executivul analizează, în vederea elaborării proiectului de buget pentru 2021, situaţia sporurilor acordate în sectorul public pentru a vedea care dintre ele se justifică. El a informat, totodată, că se are în vedere modificarea Legii salarizării pentru a elimina inechităţile din sistemul public.

"Ne uităm la toate sporurile în sectorul public pentru bugetul din 2021 să vedem care dintre ele se justifică sau nu şi ne uităm la tot sistemul de salarizare. În acelaşi timp, pentru 2021, vom veni cu o lege a salarizării care să elimine din inechităţi. Aşa cum a fost făcută, Legea salarizării în 2017 promitea acest lucru. După aceea, au apărut tot felul de excepţii şi, de fapt, tineţi minte, primul lucru care s-a spus a fost că preşedintele României are cel mai mare salariu şi (...) nu mai este aşa. Au apărut tot felul de excepţii şi trebuie corectate", a afirmat Cîţu, la Radio Guerrilla, întrebat despre sporurile de 30% acordate angajaţilor din Prefecturi în contextul epidemiei de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 Zile prin SMS

O veste bună vine pentr șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...


pixel