Ministrul Muncii, despre dublarea alocaţiilor: Nu se poate peste noapte
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru. 

"Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie", a precizat Violeta Alexandru, la Adevărul Live.

Dublarea alocațiilor. Președintele Iohannis a promulgat legea

Comentariul ministrului Muncii a venit la scurt timp după promulgarea de către şeful statului, marţi, a legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.

Violeta Alexandru a subliniat că, în urma promulgării legii, Guvernul are datoria de a găsi, la rectificarea bugetară din iulie, resursele financiare pentru aplicarea măsurii.

"Să nu avem niciun dubiu asupra înţelegerii totale pe care o avem cu privire la necesitatea creşterii alocaţiilor. Cu toate acestea, pentru că legea a fost adoptată după momentul în care noi conturasem, definitivasem bugetul, iar el a fost promulgat de preşedinte, avem datoria să găsim resurse în buget cu care să se poată acoperi aceste fonduri. În acest moment nu sunt, pentru că ea a apărut după ce bugetul a fost promulgat. Prin urmare, cred că soluţia înţeleaptă este ca aceste resurse să fie găsite de urgenţă la momentul rectificării bugetare, (astfel ca măsura să fie aplicată, n.r.) din vară, în a doua parte a anului. Avem toată disponibilitatea ca legea să se aplice, pentru că ne dăm seama de importanţa subiectului şi am pledat pentru acest lucru în ultimii ani, cu rezultate vizibile, însă nu se poate face peste noapte, chiar nu se poate face peste noapte", a afirmat ministrul Muncii.

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri că termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi probabil prorogat.

"Poziţia preşedintelui este firească. A spus că intenţia domniei sale este acea de a promulga legea. Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea nu am putea majora alocaţiile. Cel mai probabil, soluţia pe care vom merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie", a susţinut Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Rheinmetall, investiție 63 de milioane de euro în Ungaria

Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...

Prețul unei clasice genți Chanel a spart pragul de 10.000 €

O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...

Moderna primește 750 milioane de dolari de la Blackstone

Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...


pixel