Mircea Coșea: Cum a ajuns bugetarul român oaia neagră a economiei
Autor: Mircea Cosea pe 11 iul, 10:05 | Articole recomandate
Exclusiv

Analistul economic, Coșea Mircea

Remarc în ultimele săptămâni declanșarea unei adevărate cruciade mediatice împotriva bugetarilor.

Analiști, politicieni și oficiali guvernamentali vorbesc cu subiect și predicat despre necesitatea disponibilizării urgente a multor mii de bugetari pentru a salva economia de efectele coronavirus. Am văzut analiști care nu se sfiesc să calculeze în direct la televizor sumele pe care statul le-ar putea folosi pentru autostrăzi sau spitale dacă ar trimite imediat în șomaj vreo cinci sute de mii de bugetari.

   Desigur, nimeni nu poate nega posibilitatea reducerii unor cheltuieli bugetare considerate la un moment dat, pe baza unor studii, ca fiind exagerate sau chiar inutile dar maniera în care această posibilitate este redusă strict sensu doar la disponibilizări masive și intempestive de personal bugetar merită o analiză mai atentă.

Mircea Coșea: Optimismul lui Cîțu este nejustificat

      Puțină istorie :

  Aruncarea anatemei asupra bugetarilor a început  în perioada comunismului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej prin Comitetul de Stat pentru Muncă și Salarii, condus de către Simion Țaigăr ( pe numele său adevărat Zeiger) , coleg  cu Ana Pauker pe tancurile sovietice care au ocupat România

  Marxist convins dar neprofesionist în ale culturii economice , Simion Țaigăr  a preluat simplist teoria marxistă a muncii productive și neproductive,înțelegând că doar cea productivă este importantă și demnă de a fi bine recompensată. Munca neproductivă era considerată specifică ” burgheziei rentiere și intelectualității pervertită și aservită marelui capital”.

Oficial se considera că ”neproductivii” sunt ”prea mulți” , fiind necesară evitarea situației în care ” doi sunt cu mapa și doar unul cu sapa”, așa după cum se spunea atunci.Una dintre consecințele acestei politici a fost reducerea drastică a locurilor în învățământul superior la facultăți considerate în zona ” neproductivității”: litere, drept, limbi străine. În parale, au fost mult suplimentate locurile la facultăți din politehnică, petrol și gaze, minerit.

Un element mult mai discriminatoriu a fost stabilirea unor norme de hrană diferențiate pe categoriile productiv și neproductiv.Cartelele prin care se procura hrana erau de culori diferite și permiteau unui profesor să obțină doar de trei ori mai puțină pâine decât un miner.

   Tocmai când se spera că dispariția comunismului va elimina definitiv”ideile” tovarășului Simion Țaigăr, atacul la ” neproductivi” asimilați de această dată integral cu personalul bugetar s-a reluat de către fostul președinte Traian Băsescu în contextul crizei 2007-2009. Motivând populist politica de austeritate pe care a introdus-o, dl Băsescu a apelat la veșnicul divide et imperia prin celebra de acum explicație ” omul gras stă în cârca omului slab”. Omul gras care ” stătea cu fundul pe dosare bând cafele”, așa după cum aprecia fostul președinte, profita pe nedrept de rezultatele muncii istovitoare ale celor productivi.

România, AFECTATĂ de comerțul UE-China. Coșea, scenariu TERIBIL

     Erori și manipulări :

  Preluarea de la Karl Marx a dihotomiei muncă productivă și neproductivă prin scoatere din contextul procesului de obținere a plusvalorii este o eroare științifică gravă deoarece cele două aspecte diferite ale muncii sunt ” vizibile” doar prin capacitatea lor de a produce plusvaloare. Chiar Marx arată că, din orice alt punct de vedere, nu există nicio deosebire de calitate și importanță între ele și că, în niciun caz ne se poate considera munca neproductivă mai puțin importantă decât cea productivă. Din contră, munca productivă nu poate fi prestată și valorificată fără o prestare concomitentă a muncii neproductive. Unul dintre cei mai cunoscuți marxologi  afirma că ” munca neproductivă este mediul natural și necesar în care se poate desfășura activitatea productivă” (Louis Althusser).

  Eroare poate fi considerată și practica de a măsura munca neproductiva cu unități de măsură ale muncii productive deoarece, în timp ce munca productivă are efecte materiale comensurabile, munca neproductivă are efecte de utilitate socială ce  se pot evidenția doar prin contribuția lor calitativă la stare generală a națiunii și la buna funcționare a sistemului statal.  Iată de ce nu este corect să evaluezi munca unui judecător după numărul de dosare soluționate pe zi ci după calitatea și corectitudinea actului judecătoresc așa după cum nu este corect să cuantifici salariul profesorului după numărul de ore prezente săptămânal în școală ci după calitatea actului instructiv educativ pe care îl realizează.

  În practică, dificultatea conceperii și urmăririi unor criterii de performanță ale  muncii neproductive ,conduce la existența instituționalizată și acceptată a unor astfel de erori în aprecierea și retribuirea neproductivilor dar, tocmai această situație  generează confuzii.

  Așa se explică de ce persistă la nivelul populației sentimentul ( uneori chiar convingerea) că la ” uzină” se muncește iar la ” birou” se lenevește sau că munca este doar fizică nu și intelectuală.

  Erorile , științifice , tehnice sau comportamentale semnalate mai sus au permis apariția unor  practici de manipulare în avantajul unor interese economice sau politice .

  Se pot sintetiza trei aspecte ale unor astfel de manipulări bazate pe studierea istoriei economice și politice europeană după cel de al doilea război mondial : a) reducerea sferei muncii neproductive doar la sectorul bugetar, birocratic al administrației și instituțiilor statului , exceptând din motive politice și electorale sectorul educației, sănătății, justiției și ordinii publice ; b) considerarea sectorului privat în totalitatea lui ca fiind productiv și generator de valoare adăugată; c) asimilarea managementului guvernamental în domeniul gestionării forței de muncă cu managementul politicii de personal al firmelor private și al multinaționalelor.  (”OECD: Budgeting and public expenditures” 2016.).

  Nu se poate să nu să vadă clar că atacurile actuale asupra ” bugetarilor” sunt tributare , mai mult sau mai puțin, practicilor de manipulare prezentate mai sus. Astfe, atunci când se vorbește despre bugetari se iau în calcul doar categoriile birocratico-administrative ale aparatului de stat, se prezintă prin comparație ineficiența și deficiențele funcționale ale bugetarilor cu eficiența și buna funcționare a sectorului privat, se calculează aritmetic cifra eventualelor disponibilizări de bugetari ca și cum ar fi un mijloc de rentabilizare a bilanțului unei firme fără a se lua în calcul efectele și consecințele de ordin social și politic la nivel național.

Putem să considerăm relocalizarea din China o șansă pentru reconstrucția economiei românești?

     Realitatea statistică:

 Se vorbește despre ” umflarea” aparatului bugetar la un nivel care nu numai că ar depăși standardele europene dar și necesarul funcționării normale a economiei.

  În context, se va putea clama faptul că avem prea mult personal bugetar şi că salariile la stat vor putea fi menţinute pe calea scăderii numărului de angajaţi:

 Nimic mai fals, se arată într-o analiză a prestigioasei publicații ” Curs de Guvernare”. Conform datelor oficiale Eurostat, România este de departe pe ultimul loc în UE la ponderea personalului bugetar.( Vezi : ”Share of Public Administration in total employment in the UE member States” )

Contrar unui clişeu deja intrat în conştiinţa comună (probabil pentru a canaliza nemulţumirea pentru calitatea serviciilor publice), în loc să scadă, numărul angajaţilor la stat ar trebui să crească. Şi nu oricum, ci cu vreo 50% dacă vrem să ne ducem spre media UE, de care s-a apropiat Ungaria, sau măcar cu o treime, pentru a ne alinia la cele 20% atinse de Polonia.Desigur, nu neapărat cu aceleaşi ocupaţii şi randament din prezent, ci cu îmbunătăţiri în selectare şi în structura de activitate.

     Ce se poate și ce ar trebui făcut:

  Experiența internațională, predominant europeană,  a ultimilor decenii ne arată că politicile de restructurare a aparatului bugetar ( birocratico-administrativ) s-au dovedit extrem de complicate și cu multe efecte perverse nu doar în plan economic ci și social-politic. Istoria din acest punct de vedere a perioadei 1970-1990 în Franța, Spania, Belgi sau Marea Britanie se remarcă prin problemele deosebite pe care guvernele din acea perioadă le-au avut în implementarea unor politici de restructurare. Chiar mișcarea de mai târziu a vestelor galbene din Franța a reluat unele aspecte ale problemelor de atunci.( vezi : Patrik Artus : ” 40 ans d’austerite salariale” ed. Odile Jacob.2020)

  Această experiență ar trebui temeinic studiată și luată ca pe un avertisment pentru cei ce promovează pe toate mijloacele de comunicare ideia necesității reducerii imediate a numărului de bugetari în scopul obținerii câtorva sute de milioane de euro ce ar putea permite ridicarea punctului de pensie și dublarea alocațiilor pentru copii.

Iată care sunt concluziile pe care le-a formulat analiza occidentală relativ la conceperea și efectele politicilor de restructurare a bugetarilor : ( vezi : ” What if work were the key” Rencontres Economiques d’Aix en Provence 2015)

Restructurarea sectorului bugetar cere o abordare sistemică prin elaborarea pe termen mediu a unui set de politici de natură fiscal-bugetară și de reglemetare a pieței muncii ca și a legislației raporturilor de muncă. Nu este recomandabilă practica folosirii unor măsuri guvernamentale punctuale și cu aplicabilitate imediată, Restructurarea sectorului bugetar nu precede ci succede realizarea unui amplu program de : elaborare a unei oferte potențiale de locuri de muncă prin accelerarea și accentuarea unor programe de investiții cu finanțare public-privat; reorganizare administrativ-teritorială; acoperirea la un nivel de cel puțin 70% a teritoriului național cu rețea informatică;  organizarea și finanțarea sistemului național de recalificare și reorientare a forței de muncă, Restructurarea sectorului bugetar trebuie să fie precedată de o informare și o negociere la nivelul Comisiei Europene pentru a se stabili domeniile în care este posibilă reducerea de personal fără a periclita buna comunicare și cooperare între instituțiile europene și cele naționale.

   Cum s-ar putea pune o eventuale restructurare a bugetarilor din România în actualul context economic și politic ?

   Pentru momentul actual o restructurare prin eliminarea din sistem a cătorva mii de bugetari nu ar fi recomandabilă deoarece :

s-ar supraaglomera cu șomeri piața forței de muncă deja sub presiunea somajului tehnic, a șomajului prin dispariția unui număr important de business-uri dar și a diasporei revenite în țară, s-ar micșora nivelul lichidității din piață și s-ar întregistra o scădere bruscă a consumului, având în vedere că în pandemie doar bugetarii și-au păstrat integral nivelul veniturilor, s-ar crea pericolul unor mișcări sociale puternice pe fundalul nemulțumirilor deja existente ale pensionarilor și ale celor care nu sunt de acord cu menținerea restricțiilor sanitare, nu s-ar rezolva problemele bugetului . Disponibilizările vor aduce la buget doar diferența dintre economiile salariale și plățile compensatorii+ alocațiile đe șomaj.Ar fi o sumă cu efect punctual, nesustenabilă pe o o perioadă mai lungă.

  Există totuși proceduri și măsuri ce pot fi luate chiar de acum deoarece problema restructurării bugetarilor este reală și trebuie soluționată inevitabil dacă  într-adevăr se dorește aceea ” reclădire a României”.

S-ar putea pune în practică imediat promisiunea reorganizării guvernamentale nu neapărat prin reducerea numărului de ministere ci a demnitarilor din structurile guvernamentale. S-a ajuns la un număr record de secretari de stat, directori generali și secretari generali S-ar cere o accelerare a procesului ( mult întârziat) de reorganizare administrativ teritorială. Finalizarea lui ar duce la redimensionarea aparatului administrativ de la nivelul sat,comună, etc S-ar putea accentua politica eliminării naturale din sistem prin pensionare, reglementarea statutului pensionarilor reangajați, neocuparea locurilor vacante Ar trebui introduse criterii de performanță pe categorii de bugetari care ar permite o acordare a salarizării la performanțe, dat fiind necesitatea existenței unei ” motivații” a angajatului bugetar pentru un salariu mai mare. Faptul că salariul este asigurat ( la un nivel înalt) fără nici un efort pe linia calității nu mai poate fi susținut în condițiile economice dificile pe care le va impune în viitorul apropiat criza coronavirus.

      Concluzie :

  Restructurarea sectorului bugetar birocratico-administrativ este o necesitate reală pentru România dar problema centrală nu este numărul de bugetari ai acestui sector de activitate ci calitatea și profesionalismul muncii lor. Măsurile trebuie precedate de crearea unui sistem și a unui cadru capabile să absoarbă personalul disponibilizat în condiții de asigurare a funcționării  unui sistem național de recalificare și reorientare a forței de muncă.

   Disponibilizările trebuie să țină seama de principiile democratice și valorile politicilor sociale ale unui stat membru UE, punând în prim plan asigurarea și garantarea dreptului la muncă.

Te-ar putea interesa și...
Articole recomandate Vezi toate articolele