Modificări la clasele pregătitoare. Reguli de înscriere 2020
Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Peste 7000 de elevi nu mai merg la școală de la începutul acestei săptămâni.
Peste 7000 de elevi nu mai merg la școală de la începutul acestei săptămâni.
Clasele pregătitoare din București vor suferi schimbări majore. Copiii vor fi repartizați în ordine alfabetică sau tragere la sorți și învățătorii la fel. Inspectoratul Școlar a luat aceste măsuri pentru a elimina alegerea școlii favorite.

Deocamdată nu este nimic cert. Aşteptăm să se aprobe metodologia şi calendarul, în baza acestora vom şti prima etapa. Inspectoratul va trimite cel mai probabil către toate unităţile şcolare o notă prin care să existe un algoritm, prin care să se facă repartizarea la clasă: fie prin tragere la sorţi sau în ordine alfabetică. Fiecare şcoală îşi va alege în Consiliul de administraţie modul cum va face repartizările. Vom vedea exact ce se va decide. Este o recomandare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București, Roxana Simion Cercel, pentru Jurnaliştii.ro.

Dublarea alocațiilor pentru copii. Decizia Senatului

Noua procedură „va stopa suprapopularea la anumite clase, riscurile de segregare şi discriminare a elevilor, dar şi a cadrelor didactice”, a declarat inspectoarea şcolară generală adjunctă a Inspectoratului Şcolar Bucureşti Liliana Toderiuc-Fedorca, pentru edupedu.ro.

Mai exact, fiecare unitate de învățământ va elabora, aproba și asuma prin Consiliul de Administrație metoda de repartizare a elevilor la clasă. Procedura va fi postată pe site-ul fiecarei unități de învățământ, la avizierul acesteia și va fi diseminată în cadrul zilelor intitulate generic “Porți deschise”.

ISMB vrea să impună o soluţie bazată pe algoritm, de tipul aleatoriu/ alfabetic. De exemplu, ordonarea alfabetică pe şcoală şi distribuirea pe clase, în ordine alfabetică, câte un elev la fiecare clasă existentă: elevul 1 – repartizat la clasa pregătitoare A, elevul 2 la clasa pregătitoare B, ş.a.m.d.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel