Nissan alege un american în funcţia de director financiar
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este timpul pentru o nouă generație de șefi
Este timpul pentru o nouă generație de șefi
Nissan Motor l-a numit vineri pe americanul Stephen Ma în funcţia de director financiar şi a anunţat că Hitoshi Kawaguchi şi alţi directori veterani vor demisiona, pe fondul preluării conducerii de către o nouă generaţie, care vrea să redreseze compania. 

Anunţul vine la doar câteva săptămâni după ce şeful subsidiarei Nissan din China, Makoto Uchida, a fost numit director general al grupului nipon. După dramatica arestare în 2018 a fostului preşedinte Carlos Ghosn, Nissan s-a confruntat cu scandaluri, cu scăderea profiturilor şi cu tensiuni cu principalul său acţionar, producătorul auto francez Renault SA.

Vineri, Nissan a anunţat că Stephen Ma, în vârstă de 49 de ani şi şeful Departamentului de control la nivel global, va deveni director financiar, fiind unul dintre puţinii manageri din afara Japoniei numiţi în fruntea companiei. El îl va înlocui pe Hiroshi Karube, a cărui plecare fusese deja anunţată. "Încercăm să realizăm o schimbare de generaţie în conducerea Nissan", a declarat o sursă din interiorul companiei.

Alte surse au anunţat recent că Nissan ar putea renunţa la marca Datsun şi la unele produse neprofitabile, urmând să închidă unele linii de asamblare la nivel mondial, în încercarea de a creşte profitabilitatea prin simplificarea operaţiunilor. Cunoscute la nivel intern sub denumirea "plan de relansarea performanţelor", măsurile marchează o schimbare majoră pentru Nissan comparativ cu strategia urmată de fostul lider Carlos Ghosn, care viza ţinte ambiţioase de vânzări în SUA şi pe alte pieţe importante.

Citește și Renault va avea un director străin? Totul este posibil

Potrivit surselor, o echipă condusă de vicepreşedintele Nissan, Jun Seki, urmează să dezvăluie un nou plan de anvergură în cursul acestei luni, însă mai sunt de finalizat unele aspecte. Seki face parte din noua echipă de conducere, în frunte cu viitorul CEO Makoto Uchida, care va prelua frâiele la Nissan de la 1 ianuarie 2020.

Pe ansamblu, obiectivul planului este eliberarea de resurse şi concentrarea pe SUA şi China. În acest scop, se va reveni asupra strategiei de expansiune agresivă promovată de Ghosn, conform unui plan cincinal denumit Power 88, care viza creşterea marcajelor de profit şi a cotei de piaţă mondială până la 8%, obiective care nu au fost atinse niciodată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel