Nivelul ridicat de radiații din Europa. S-a găsit sursa
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
CNCAN asigură că lucrurile sunt sub control / Foto: Arhivă
CNCAN asigură că lucrurile sunt sub control / Foto: Arhivă
Două agenţii nucleare ale ONU au detectat niveluri ridicate de radioizotopi în nord-estul Europei, dar asigură că aceste emisii, a căror origine ar fi o centrală nucleară din zona baltică. Mai multe ţări nordice - Suedia, Norvegia, Finlanda - au semnalat în ultima săptămână din luna iunie o creştere a radioactivităţii de origine civilă, atestată de asemenea şi de alte institute.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat vineri la Viena că, potrivit informaţiilor primite din 47 de ţări, "concentraţia în aer a particulelor (radioactive) este foarte mică şi nu prezintă niciun risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu". AIEA indică faptul că aceste niveluri de radioizotopi, puţin mai ridicate decât de obicei, "provin probabil de la un reactor nuclear în stare de funcţiune sau de mentenanţă, când se pot produce foarte slabe emisii radioactive", conform EFE şi AFP.

Agenţia a exclus ca scurgerea să aibă legătură cu o manipulare necorespunzătoare a materialului nuclear şi nu consideră că aceasta ar proveni de la o instalaţie de prelucrare a combustibilului, de la un depozit de combustibil nuclear uzat sau de la instalaţii industriale sau medicale.

AIEA afirmă, de asemenea, că "nu poate încă stabili unde se află acest reactor". La rândul său, Organizaţia Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare (CTBTO), de asemenea cu sediul la Viena, a raportat duminica trecută că staţiile sale de măsurare din Suedia au detectat niveluri anormale de ruteniu şi cesiu (Ru-103, Cs-134 şi Cs-137).

Citește și Cernobîl. A murit! Dezastru după dezastru

CTBTO, ale cărei staţii permit de asemenea măsurarea creşterilor radioactive de origine civilă, a publicat o hartă care localizează originea posibilei scurgeri într-o vastă regiune din jurul Marii Baltice, cuprinzând treimea sudică a Suediei, jumătatea sudică a Finlandei, Estonia, Letonia, precum şi o largă zonă din jurul frontierei nord-vestice a Rusiei, inclusiv Sankt-Petersburg.

Potrivit AFP, AIEA a făcut un schimb de informaţii cu peste 40 de ţări, între care Rusia şi Letonia, care nu au semnalat "niciun eveniment" nuclear deosebit pe teritoriul lor. Săptămâna trecută, Institutul olandez pentru sănătate publică şi mediu (RIVM) semnalase că "radionuclizii provin din direcţia Rusiei occidentale", fără a putea furniza o localizare mai precisă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...


pixel