Noi tipuri de tichete. Ce valoare au și cine sunt beneficiarii
Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Valoarea acestor tichete a fost indexată
Valoarea acestor tichete a fost indexată
Guvernul a aprobat acordarea acestor tichete valorice la ultima ședință a administrației centrale care a avut loc săptămâna trecută.

Programul "Şcoală după şcoală" este inclus în Legea educaţiei încă din 2011, însă acesta este primul an în care părinţii elevilor din clasele primare ce provin din medii defavorizate pot primi tichete pentru acoperirea cheltuielilor indiferent dacă elevii participă la un astfel de program în sistemul public sau privat.

Valoarea acestui tichet a fost stabilit la 200 lei pe lună pentru fiecare elev în anii şcolari 2020/2021 şi 2021/2022, voucherul urmând a fi acordat copiilor din clasele primare care provin din medii vulnerabile. În cadrul programului "Şcoală după şcoală", elevii pot aprofunda lecţiile din timpul cursurilor, îşi pot rezolva temele şi sunt supravegheaţi cât timp părinţii lor se află la locul de muncă.

Bugetul pentru tabletele școlarilor, suplimentat

Cei interesați pot opta pentru aceste tichete în cel mult 60 de zile, adică până la data de 14 decembrie 2020, dar criteriile de eligibilitate pentru elevii aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii şi documentele justificative pe baza cărora se va realiza încadrarea copiilor pe aceste categorii se vor stabili prin ordin al ministrului Educaţiei în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Lista unităţilor de învăţământ din care provin elevii care vor beneficia de program se va propune de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se aproba prin hotărâre de Guvern în termen de 90 zile de la intrarea în vigoarea a OUG, respectiv 13 februarie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel