O nouă LEGE! ATENȚIE sporită la parcarea MAȘINILOR
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Noi tarife de parcare în Bucureşti de la 1 ianuarie 2022. Cine va plăti 600 de lei pe an
Noi tarife de parcare în Bucureşti de la 1 ianuarie 2022. Cine va plăti 600 de lei pe an
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, care se referă la obligaţiile pe care le au instituţiile, persoanele fizice şi juridice în gospodărirea localităţilor, menţionând şi posibilitatea ca Poliţia locală să dispună ridicarea vehiculului parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop.

Potrivit actului normativ, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.

Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun.

Cîțu: Guvernul a suplimentat suma necesară pentru plata contribuţiei la CE

Instituţiilor publice, persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii: să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice; să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale; să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora; să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces; să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.

Alte obligaţii ale instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice sunt: să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale; să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc; să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale; să respecte măsurile stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi; să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice; să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii; să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea.

Dacă aceste obligaţii nu sunt respectate în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.

De asemenea, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore.

Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.

Conform prevederilor adoptate, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului, fiind exclus deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.

Deputaţii au mai stabilit că transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel