Urmărește dezbaterea live

Oficial ENEL. Explicații. Ce se va întâmpla cu prețul energiei
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Condițiile de pe piață și consumatorii vor determina prețul
Condițiile de pe piață și consumatorii vor determina prețul
Preţul energiei pentru consumatorii casnici după 1 ianuarie 2021, când piaţa va fi liberalizată complet, va depinde de condiţiile de atunci din piaţă, dar şi de apetitul de risc al consumatorilor, care vor avea la dispoziţie oferte la preţuri mici, pe termen scurt, sau preţuri fixe pentru o perioadă mai lungă, a declarat, joi, Cristi Culea, director în cadrul Enel.

El a participat la o întâlnire online cu presa, organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFER), organizaţie din care face parte şi Enel, şi a fost întrebat cum crede că va evolua preţul după 1 ianuarie.

"În mod sigur ofertele vor fi variate şi vor reflecta condiţiile de piaţă din acel moment. Este greu de spus acum şi nu putem răspunde cum va evolua preţul. Spre exemplu, dacă ne uităm la piaţa gazelor, acum şase luni erau nişte preţuri şi acum sunt cu totul altele, iar între timp a fost liberalizată piaţa (1 iulie - n. r.)", a spus reprezentantul companiei de energie.

Potrivit acestuia, preţurile vor fi diferite şi în funcţie de politica de risc a furnizorilor, respectiv dacă aceştia achiziţionează energie pe termen scurt la un preţ mai mic, cum este acum pe piaţa spot, sau îşi asigură un portofoliu mai sigur, pe termen lung, la preţuri mai mari.

"Acum, dacă ne uităm pe PZU (piaţa spot - n. r.), preţurile sunt foarte jos, iar cele de pe pieţele forward, relativ sus. Un furnizor care are o reticenţă la a-şi asuma un risc şi vrea să-şi protejeze clientul mai bine va merge pe forward, iar un alt furnizor care face pariu că PZU va rămâne jos va oferi un preţ mai mic, dar dacă preţul va creşte, va creşte şi tariful plătit de client", a precizat Culea.

În opinia sa, aşa cum furnizorii au un apetit de risc, tot aşa au şi consumatorii. "Consumatorii pot căuta un preţ mic, cu un contract pe termen scurt, nu este nicio problemă, este apetitul de risc al fiecăruia", a adăugat reprezentantul Enel. Totodată, consumatorii ar trebui să se informeze foarte bine înainte să ia o decizie.

Citește și Prețul la energie. Ce câștigă CONSUMATORII? Răspunde directorul Electrica

"Ne dorim un consumator informat, care să ia decizia în cunoştinţă de cauză. Majoritatea celor care negociază contracte au experienţă în piaţă, iar numărul acestora va creşte. Ne dorim un dialog bun cu consumatorii şi să avem o înţelegere comună a condiţiilor din piaţă", a subliniat Culea.

La rândul său, Ion Lungu, preşedintele AFER şi director CEZ Vânzare, a arătat că nu este obligatoriu pentru consumatori să încheie noi contracte. "Liberalizarea nu trebuie să fie o obligaţie, c un drept. Cine nu vrea să îşi schimbe contractul îl poate păstra pe cel vechi, iar contractul este considerat pe piaţa liberă, în măsura în care furnizorul îi poate oferi acelaşi preţ. Dacă nu, va face o ofertă tip, care va intra în vigoare dacă acel consumator nu îşi schimbă contractul", a explicat Lungu.

Piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată de la 1 ianuarie 2021, iar preţurile pentru consumatorii casnici nu vor mai fi stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci negociate direct cu companiile de energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...


pixel