Oficial SUA avertizează: Da, această țară va fi cea mai mare amenințare nucleară
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Sistemul S-400
Sistemul S-400
Un oficial american de rang înalt a avertizat vineri că Rusia și China sunt două puteri nucleare majore care nu dispun, însă, de mecanisme eficiente de protecție, care să prevină erorile de comunicare ce pot duce la declanșarea unui conflict nuclear.

Potrivit aceluiași oficial american, Rusia va fi depășită în curând de China, stat care își dezvoltă arsenalul nuclear cu o viteză de neînchipuit, și care va deveni cea mai mare amenințare nucleară pentru Statele Unite.

Generalul-locotenent al forțelor aeriene americane, Thomas Bussiere, adjunctul șefului Comandamentului Strategic al SUA, care supraveghează arsenalul nuclear al țării, a declarat că ritmul și nivelul de dezvoltare a capacităților nucleare ale Chinei „nu mai cadrează” cu afirmațiile publice ale oficialilor chinezi, care susțin că doresc să dețină capacități minime de descurajare nucleară.

"Va exista un punct de la care numărul amenințărilor din partea Chinei va depăși numărul de amenințări pe care le prezintă în prezent Rusia", a declarat Bussiere.

Oficialul militar a subliniat că nivelul de pericol va fi determinat nu doar de numărul de focoase nucleare stocate la Beijing, ci și de capacitatea de a amenința SUA prin modalitate de dispunere a focoaselor, relatează Reuters.

Comentariile lui Bussiere apar în contextul în care SUA caută să își remodeleze politica externă, punând un și mai mare accent pe regiunea Asia-Pacific, care să contracareze mai eficient ascensiunea fulminantă economico-militară a Chinei.

Nu este prima afirmație de acest gen care a fost lansată în spațiul public de către oficiali americani. Nu mai departe de acum câteva zile, pe 6 august, la Forumul virtual ASEAN, Șeful diplomației americane, Antony Blinken, s-a declarat profund îngrijorat de creșterea arsenalului nuclear al Chinei.

Rapoartele care au prelucrat imagini prin satelit spun că China pare să construiască sute de noi silozuri pentru rachetele sale nucleare.

China spune că arsenalul său este minuscul, în comparație cu cele ale Statelor Unite și ale Rusiei, și că este gata pentru dialog, dar numai dacă Washingtonul își va reduce arsenalul nuclear la nivelul celui deținut de Beijing.

Citește și: Este cel mai SIGUR oraș din lume și se află în Europa

Un raport al Pentagonului din 2020, prezentat Congresului, estimează că stocul operațional de ogive nucleare al Chinei este „puțin mai mare de 200 de bucăți” și a preconizat că arsenalul nuclear al Beijingului va fi cel puțin dublu pe măsură ce acesta își extinde și modernizează forțele armate.

Potrivit datelor Departamentului de Stat, Statele Unite dețineau la 1 martie a.c. un număr de 1.357 de focoase nucleare.

Bussiere a avertizat și cu privire la tehnologiile chineze în privința rachetelor balistice, anul trecut China testând în acest domeniu mai mult decât toate celelalte țări la un loc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...


pixel