Oricine poate pilota un Boeing. Cine oferă această ocazie
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Companiile aeriene incearcă să scoată profit din orice
Companiile aeriene incearcă să scoată profit din orice
Compania aeriană Thai Airways International Pcl a decis să permită accesul publicului larg la simulatoarele sale de zbor pentru avioanele Airbus SE şi Boeing Co. în ideea de a realiza noi venituri în contextul diminuării semnificative a călătoriilor cu avionul din cauza pandemiei de coronavirus, transmite Bloomberg.

Începând de luna viitoare, cei interesaţi pot urca în cabina de pilotaj a unui Airbus A380, Boeing 777-300ER, Boeing 747-400 sau Boeing 737-400, a precizat compania aeriană naţională din Thailanda, iar preţurile încep de la 381 de dolari pentru două persoane timp de o jumătate de oră.

Thai Airways International trece în prezent prin cea mai dificilă perioadă din istoria sa de 60 de ani, din cauza restricţiilor de călătorie care lovesc industria turismului din Thailanda. Săptămâna trecută, compania aeriană a primit aprobarea tribunalului pentru a restructura datorii în valoare de aproximativ 350 miliarde baht (11,1 miliarde de dolari).

Tot pentru a genera noi venituri, la începutul acestei luni Thai Airways International şi-a transformat cantina într-un restaurant echipat cu scaune şi mese din avion, în timp ce piese de rezervă din avioane au fost transformate în mese şi mobilă. Clienţii sunt serviţi de personalul de cabină de la Thai Airways International, care este în şomaj de mai multe luni.

Linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă este aproape FINALIZATĂ

Compania aeriană din Thailanda se alătură altor transportatori precum Qantas Airways Ltd. şi Singapore Airlines Ltd. care au găsit soluţii inovatoare pentru a genera noi venituri în perioada crizei sanitare.

Economia Thailandei, puternic dependentă de turism şi comerţ, ar urma să se contracte cu 7,8% în acest an. Banca Centrală din Thailanda prognozează că în acest an ţara va fi vizitată de 6,7 milioane turişti străini, faţă de 40 milioane de vizitatori internaţionali anul trecut care au generat venituri de 62 de miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel