Papa Francisc a numit ministru al Economiei de la Vatican
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun
Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun
Papa Francisc, primul papă iezuit din istorie, a desemnat un iezuit spaniol în fruntea importantului minister al Economiei de la Vatican, poziţie vacantă după ce cardinalul George Pell a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale asupra a doi minori, informează AFP.

Părintele iezuit Juan Antonio Guerrero Alves, în vârstă de 60 de ani, a fost numit prefect al Secretariatului pentru Economie, a anunţat joi Vaticanul. Noul prefect al Secretariatului pentru Economie îşi va prelua postul în luna ianuarie 2020. În 2013, Papa Francisc a înfiinţat Secretariatul pentru Economie şi l-a desemnat pe George Pell în funcţia de prefect. Pell a încercat să pună ordine în finanţele Sfântului Scaun după ce Vaticanul a fost afectat de numeroase scandaluri din cauza lipsei de transparenţă a activităţilor.

Averea Bisericii Catolice. Cât câștigă Papa

Însă, în luna martie a acestui an, cardinalul George Pell, 78 de ani, a fost găsit vinovat de justiţia din Australia pentru că a agresat doi minori în anii '90, devenind cel mai înalt reprezentant al Bisericii catolice condamnat pentru acest gen de infracţiuni. În luna septembrie, George Pell a făcut un ultim recurs la Curtea Supremă din Australia, care l-a acceptat. Papa Francisc a aşteptat nouă luni pentru a-l numi pe Guerrero Alves, un spaniol care a intrat în ordinul iezuiţilor în 1979. Născut la Mérida (Espagne) în 1959, părintele Guerrero Alves a fost hirotonisit preot în 1992.

După ce a studiat în Spania, Brazilia, Franţa şi SUA, unde a obţinut diplome în economie (1986), filosofie (1993) şi teologie (1994), părintele Guerrero Alves a fost numit provincial al Castiliei (Spania) în 2008. Noul ministru al Economiei Vaticanului vorbeşte italiana, engleza, franceza, portugheza şi spaniola.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel