Pensii care se transformă la recalculare. Tipurile vizate
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Sunt situații concrete și generale
Sunt situații concrete și generale
Noua Lege a pensiilor, nr. 127/2019, întră în vigoare de la 1 septembrie 2021 și prevede câteva recalculări care ar urma să se efectueze până la data respectivă, dacă, firește, actul normativ nu va fi supus unor modificări. 

"La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință (...), cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 care se recalculează conform art.167 (adică șase luni mai târziu, n.r.)", se precizează în textul legii.

Potrivit documentului, dacă după recalculare rezultă o pensie mai mică decât cea plătită/cuvenită, se va păstra cel mai avantajos cuantum. Totuși, indiferent de valoare, pensia recalculată nu va putea fi mai mică decât nivelul pensiei minime. De asemenea, tot din septembrie 2021, se vor produce și alte transformări:

- actualele pensii anticipate devin pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula prin adăugarea perioadelor asimilate nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării;

- pensiile anticipate parțiale fără diminuare devin pensii pentru limită de vârstă și se vor recalcula la fel ca în primul caz;

- pentru drepturile de pensie acordate în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii, se va putea cere recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.

Situații generale

Exceptând situațiile de mai sus, noua lege a pensiilor prevede și situații generale de recalculare, aplicabile de la caz la caz.

Astfel, la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare ori, după caz, în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate și/sau perioadelor asimilate.

Citește și Legea pensiilor. Posibile modificări. Cine câștigă, cine pierde

De asemenea, la data îndeplinirii condiţiilor pentru pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate va deveni pensie pentru limită de vârstă și se va recalcula prin adăugarea perioadelor de stagiu de cotizare realizat pe durata pensionării de invaliditate. Transformarea se va face din oficiu, cu acordarea pensiei mai avantajoase.

Un alt caz de recalculare este și cel în care se modifică numărul de urmași. Dacă se întâmplă acest lucru, legea prevede o recalculare obligatorie a pensiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...


pixel