Pensii mai mari. Florin Cîțu. Ce se va întâmpla cu LEUL
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Guvern: Modificări ale Codului de procedură fiscală
Guvern: Modificări ale Codului de procedură fiscală
Cursul leu-euro s-ar deprecia imediat în cazul în care legea privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu amendamentul creşterii pensiilor cu 40% ar trece, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Realitatea Plus.

"Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.r.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare. Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie. Eu atunci i-aş cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale. Dacă cursul ar merge mai sus de 5 lei, eu spun că trebuie să vină şi să-şi dea demisia, pentru că sunt direct responsabili pentru ceea ce se întâmplă în perioada următoare. Noi nu vom permite aşa ceva şi vom lua toate măsurile să evităm să ajungem acolo", a afirmat ministrul Finanţelor, întrebat despre posibilele repercursiuni asupra monedei naţionale ale măsurilor adoptate marţi de Parlament.

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. Au fost înregistrate 242 voturi 'pentru', 147 'împotrivă' şi 11 abţineri.

Citește și COVID-19. Atenție, REVOLUȚIILE bat la ușă. Iată SOLUȚIA

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Rheinmetall, investiție 63 de milioane de euro în Ungaria

Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...

Prețul unei clasice genți Chanel a spart pragul de 10.000 €

O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...

Moderna primește 750 milioane de dolari de la Blackstone

Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel