Pensionarea femeilor. Ce riscă dacă optează să lucreze până la 65 de ani
Autor: Oana Pavelescu pe 16 iul, 07:15 | Mutarea zilei

Situația este una absurdă

Femeile pot alege ca, la atingerea vârstei standard de pensionare, fie să se pensionează, fie să continue să muncească până la vârsta de 65 de ani, vârsta standard în cazul bărbaților. 

Însă ce se întâmplă în cazul în care după ce a optat să lucreze până la 65 de ani, femeia respectivă se răzgândește și vrea să se pensioneze.

“Prin opțiunea făcută de a continua contractul de muncă până la vârsta de 65 de ani, au fost puse în aplicare dispozițiile art. 56, alin. (1), lit. c), așa cum a fost modificat ca urmare a Deciziei CCR 387/2018. Așadar nu mai există o bază egală pentru încetarea contractului de muncă de drept (pensie, în acest caz), anterior vârstei de 65 de ani”, a explicat avocatul Andrei Dinap, pentru Avocatnet.

Vârsta de pensionare la femei. Ce își dorește Raluca Turcan

Referirea din Codul Muncii citată de specialist, stabilește că încetează de drept contractul individual de muncă “la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani”.

În acest caz, contractul de muncă poate înceta înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani doar prin concediere, demisie sau pensionare anticipată.

Codul muncii a fost modificat, încă din 2018, ca urmare a unei hotărâri a Curții Constituționale a României (CCR) prin care s-a stabilit că femeile pot opta, dacă vor, să își continue raportul de muncă până la 65 de ani, fără ca angajatorul să se poată opune.


Mutarea zilei Vezi toate articolele