Piața petrolului. Prețul AURULUI NEGRU crește și tot crește
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
O reacție la cald a pieței
O reacție la cald a pieței
Prețul contractelor futures pentru țițeiul marca Brent, cu extracție din Marea Nordului, de referință în Europa, a crescut la 68,12 dolari/baril, potrivit datelor Bloomberg.

Comparativ cu ultima cotație de tranzacționare de joi, prețul a crescut cu 2,07%. Este penru prima dată începând din ianuarie 2020, când barilul trece de pragul psihilogic de 68 de dolari. 

Această evoluție este efectul deciziei din ajun a OPEC+ (țările membre OPEC plus alți mari producători de petrol, în special Rusia), care a refuzat să majoreze producția în aprilie. Singurele excepții au fost Rusia și Kazahstan, cărora li s-a permis o creștere a producției de petrol cu ​​130.000 de barili pe zi și, respectiv, 20.000 barili, datorită păstrării tiparelor de consum sezoniere.

Arabia Saudită a extins reducerea voluntară a producției de petrol cu ​​1 milion de barili pe zi în aprilie.

Analiștii consultați de agențiile de presă nu cred însă că acest trend ascendent este de durată, fiind vorba, mai degrabă, de o reacție la cald, de o speculație de moment. 

Citește și Se fură la factura de energie electrică? Ce a răspuns Virgil Popescu

Prin urmare este posibil ca, începând chiar de luni, piața să revină pe o tendință descedentă, chiar dacă nu accentuată. Scăderea ar putea deveni mai evidentă dacă situația epidemiologică, pe fondul răspândirii noilor tulpini ale coronavirului, se va agrava. 

Deocamdată însă, piața petrolului rămâne sub impulsul pozitiv al procesului global de vaccinare, ce lasă deschisă ușa relansării economiei mondiale, chiar dacă într-un ritm destul de lent. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel