Plata cu cardul în 2020: Ce taxe, impozite și alte dări pot fi astfel achitate
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Compania a declarat că până în 2033 niciun card Mastercard nu va mai avea bandă magnetică.
Compania a declarat că până în 2033 niciun card Mastercard nu va mai avea bandă magnetică.
Anul acesta, persoanele fizice, inclusiv cele autorizate, au posibilitatea de a achita cu cardul bancar datoriile fiscale, printre acestea numărându-se impozitele, taxele, contribuțiile sociale sau amenzile. 

Lista datoriilor fiscale ce pot fi plătite cu cardul bancar a fost stabilită prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 943/2016. Concret, este vorba numai de datoriile fiscale pe care le au persoanele fizice identificate fiscal în baza codului numeric personal. Asta înseamnă inclusiv persoanele fizice autorizate.

Aceste creanțe fiscale se plătesc cu cardul la POS-urile instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului. De exemplu, se pot plăti cu cardul impozite precum cele pe veniturile din activități independente, veniturile din salarii, veniturile din dividende sau din jocurile de noroc. De asemenea, pe listă mai figurează impozitul pentru venituri din închiriere sau impozitul pentru venituri din dobânzi.

Referitor la taxe, persoanele fizice pot plăti cu cardul TVA-ul și alte taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare. În plus, cu cardul mai pot fi achitate, la trezorerii, penalitățile datorate în cazul eșalonării la plată sau penalitățile de nedeclarare.

 

Tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite în 2020 prin intermediul cardurilor bancare prin POS, de către persoanele fizice

 

 


Cod clasificație/
Cont disponibil


Denumire indicatori/cont


Denumire impozit/taxă


 


IMPOZIT PE VENIT


IMPOZIT PE VENIT


03.01.01


Impozit pe venituri din activități independente


Impozit pe veniturile din activități independente


03.01.02


Impozit pe venituri din salarii


Impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor


03.01.03


Impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor


Impozit pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor


03.01.04


Impozit pe venituri din dividende


Impozit pe veniturile din investiții sub formă dedividende din străinătate


03.01.05


Impozit pe venituri din dobânzi


Impozit pe veniturile din investiții sub formă de dobânzi din străinătate


03.01.06


Impozit pe venituri din pensii


Impozit pe veniturile din pensii din străinătate


03.01.07


Impozit pe veniturile din premii


Impozit pe veniturile din premii


03.01.09


Impozit pe venituri din transferul titlurilor de valoare


Impozit pe veniturile din investiții sub forma câștigurilor din transferul
titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare,
inclusiv instrumente financiare derivate


Impozit pe veniturile din investiții sub forma câștigurilor din transferul
aurului financiar


03.01.11


Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de
proprietate intelectuală


Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate
intelectuală


03.01.13


Impozit pe venituri din activități agricole


Impozit pe veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură


03.01.22


Impozit pe veniturile din jocurile de noroc


Impozit pe veniturile din jocuri de noroc


03.01.50


Impozit pe venituri din alte surse


Impozit pe veniturile din investiții sub forma veniturilor din lichidarea
unei persoane juridice


Impozit pe venituri din alte surse ale persoanei fizice


03.01.60


Regularizări


Regularizări


 


IMPOZIT PE VENITURILE OBȚINUTE DIN ROMÂNIA DE
NEREZIDENȚI – PERSOANELE FIZICE


IMPOZIT PE VENITURILE OBȚINUTE DIN ROMÂNIA DE NEREZIDENȚI –
PERSOANELE FIZICE


05.01.01.01


Impozit pe veniturile din dividende obținute din
România de persoane nerezidente


Impozit pe veniturile din dividende obținute din România de
persoane nerezidente


05.01.01.02


Impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România
de persoane nerezidente


Impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România de
persoane nerezidente


05.01.01.03


Impozit pe veniturile din redevențe obținute din
România de persoane nerezidente


Impozit pe veniturile din redevențe obținute din România de
persoane nerezidente


05.01.01.04


Impozit pe veniturile din comisioane obținute din
România de persoane nerezidente


Impozit pe veniturile din comisioane obținute din
România de persoane nerezidente


05.01.01.05


Impozit pe veniturile obținute din România de persoane
nerezidente din activități sportive și de divertisment


Impozit pe veniturile obținute din România de persoane nerezidente
din activități sportive și de divertisment


05.01.01.06


Impozit pe veniturile reprezentând remunerații primite
de persoane juridice nerezidente care au calitatea de
administrator, fondator sau membru al consiliului de
administrație al unei persoane juridice române


Impozit pe veniturile reprezentând remunerații primite de persoane
juridice nerezidente care au calitatea de administrator, fondator sau
membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române


05.01.01.07


Impozit pe veniturile din servicii prestate în
România și în afara României de persoane nerezidente


Impozit pe veniturile din servicii prestate în
România și în afara României de persoane
nerezidente


05.01.01.08


Impozit pe veniturile obținute de persoane fizice
nerezidente din premii acordate la concursuri
organizate în România


Impozit pe veniturile obținute de persoane fizice nerezidente din
premii acordate la concursuri organizate în România


05.01.01.09


Impozit pe veniturile obținute la jocuri de noroc
practicate în România de persoane fizice nerezidente


Impozit pe veniturile obținute la jocuri de noroc practicate în
România de persoane fizice nerezidente


05.01.01.10


Impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane
juridice române realizate de persoane nerezidente


Impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice române
realizate de persoane nerezidente


 


ACCIZE


ACCIZE


14.01.02.01


Accize încasate din vânzarea de alcool etilic


Accize încasate din vânzarea de alcool etilic


14.01.03.01


Accize încasate din vânzarea de țigarete


Accize încasate din vânzarea de țigarete


14.01.12


Accize încasate în vamă din importul de alcool etilic,
produse intermediare, vinuri spumoase, băuturi f
ermentate spumoase și bere, inclusiv sume datorate
până la data de 31 decembrie 2006


Accize încasate în vamă din importul de alcool etilic, produse
intermediare, vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase și
bere, inclusiv sume datorate până la data de 31 decembrie 2006


14.01.13.01


Accize încasate în vamă din importul de produse de țigarete


Accize încasate în vamă din importul de produse de țigarete


 


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE


1.03.01


Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de asigurați


Contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați


20.03.01.01


Contribuții pentru asigurări sociale datorate de angajatori


Contribuția de asigurări sociale datorată de angajator


21.03.12


Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de
persoane care realizează venituri din activități
independente, activități agricole și asocieri fără
personalitate juridică


Contribuția de asigurări sociale datorată de întreprinzătorii titulari ai
unei întreprinderi individuale, membrii întreprinderii familiale,
persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfășoare
activități economice


Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele care
realizează venituri din activități independente și din activități
economice


21.03.13


Contribuția individuală de asigurări sociale datorată de
persoanele care realizează venituri din drepturi de
proprietate intelectuală


Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele care
realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală


 


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ
ȘI BOLI PROFESIONALE


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI
BOLI PROFESIONALE


20.03.04.01


Contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și
boli profesionale datorate de angajatori


Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale datorată de angajator


 


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE


21.05.03.01


Contribuția datorată de persoanele asigurate care au
calitatea de angajat


Contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută de angajator de
la asigurații angajați (salariați)


21.05.03.03


Contribuții pentru concedii și indemnizații datorate
de asigurat


Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru
persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate
temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a
unei boli profesionale, conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată


20.05.03.01


Contribuții de la persoane juridice sau fizice, care
angajează personal salariat


Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator


20.05.03.06


Contribuția suportată de angajator pentru concedii și
indemnizații datorată de persoanele aflate în
incapacitate temporară de muncă din cauză de
accident de muncă sau boală profesională


Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator
pentru persoanele care se află în concediu medical pentru
incapacitate de muncă, din cauza unui accident de muncă sau
boalăprofesională


20.05.03.04


Contribuții pentru concedii și indemnizații de la
persoane juridice sau fizice


Contribuția pentru concedii și indemnizații de lapersoanele fizice
care au calitatea de angajator


21.05.03.02


Contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de
persoane care realizează venituri din activități
independente și alte activități și persoanele care nu
realizează venituri


Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de
persoanele care realizează venituri din: activități independente,
activități economice și din drepturi de proprietate intelectuală


Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de
persoanele fizice care nu realizează venituri, prevăzute la art. 180
din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare


21.05.23


Contribuții individuale datorate de persoanele care
realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor


Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de
persoanele care realizează venituri din: cedarea folosinței bunurilor,
investiții, premii și câștiguri din jocuri


21.05.24


Regularizări


Regularizări privind contribuția de asigurări sociale de sănătate
datorate de asigurați


 


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI PENTRU ȘOMAJ


CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI PENTRU ȘOMAJ


21.04.02.01


Contribuții individuale


Contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați


20.04.02.01


Contribuții ale angajatorilor și ale persoanelor juridice
asimilate angajatorului


Contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator


 


TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ


TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ


10.01.01.01


TVA încasată pentru operațiuni interne


Taxa pe valoarea adăugată


 


ALTE TAXE ȘI TARIFE


ALTE TAXE ȘI TARIFE


16.01.03


Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații
de funcționare


Eliberarea autorizației pentru procurarea armei letale sau a armei
neletale supuse autorizării, Acordarea atestatului de colecționar,
Eliberarea autorizației pentru organizarea și desfășurarea cursului
de inițiere și pregătire teoretică și practică pentru cunoașterea
legislației și a modului de folosire a armelor și munițiilor, Eliberarea
atestatului de instructor în poligonul de tragere


Taxele pentru autorizarea și controlul activităților nucleare


Tarife aplicabile activității de formare profesională, atestare,
autorizare și acceptare personal


Eliberarea cărții de identitate a armei sau a unui nou permis de armă


Avizarea artificierilor și pirotehniștilor


Taxa de emitere a autorizației de pescuit comercial cu caracter
temporar/eliberarea permiselor de pescuit
comercial/recreativ/ sportiv/taxa de emitere a licenței de pescuit


Taxa pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, conform
Ordonanței Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe
pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice și juridice de către
Ministerul Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 570/2002, cu modificările ulterioare


33.01.02


Taxe consulare


Taxe pentru cererile de eliberare a pașaportului simplu electronic depuse
în țară/pașaportului simplu electronic (minorii sub 12 ani) cu valabilitate
3 ani depuse în țară/pașaportului simplu temporar depus în țară


33.01.09


Taxe și alte venituri din protecția mediului


Tarife pentru parcurgerea procedurilor pentru reglementarea
activităților cu microorganismele modificate genetic (MMG), utilizate
în condiții de izolare


Tarife percepute pentru deschidere cont în Registrul național al
emisiilor de gaze cu efect de seră, conform Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și
completările ulterioare


Tarife pentru administrarea conturilor operatorilor instalațiilor care
intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind
stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de
gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare (în
funcție de numărul de certificate) și alte persoane decât cele aflate
sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și
completările ulterioare


 


AMENZI, PENALITĂȚI ȘI CONFISCĂRI


AMENZI, PENALITĂȚI ȘI CONFISCĂRI


35.01.01.01


Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de Direcția
generală antifraudă fiscală


Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate deDirecția generală
antifraudă fiscală


35.01.01.02


Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către
alte instituții de specialitate


Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de
specialitate


35.01.05


Amenzi judiciare


Amenzi judiciare


35.01.07


Penalități datorate în cazul eșalonării la plată


Penalități datorate în cazul eșalonării la plată


35.01.08


Penalități de nedeclarare


Penalități de nedeclarare

 


VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI
ALTE ACTIVITĂȚI


VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI ALTE ACTIVITĂȚI


33.01.25.01


Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate
de stat de la persoane rezidente


Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate
de stat de la persoane rezidente

 


OBLIGAȚIILE FISCALE DE PLATĂ ALE
CONTRIBUABILILOR PERSOANE FIZICE


OBLIGAȚIILE FISCALE DE PLATĂ ALE CONTRIBUABILILOR
PERSOANE FIZICE


55.04


Sume reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale
datorate de persoanele fizice
în curs de distribuire


Sume reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale
datorate de persoanele fizice în curs de distribuire

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel