Polonia ar putea introduce o cotă minimă de impozitare pentru marile corporaţii
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Polonia ar putea introduce o cotă minimă de impozitare pentru marile corporaţii
Polonia ar putea introduce o cotă minimă de impozitare pentru marile corporaţii
Ministerul de Finanţe din Polonia a anunţat miercuri că intenţionează să introducă o cotă minimă de impozitare pentru marile corporaţii, pentru a compensa contribuţiile mai scăzute la sistemul de sănătate din partea lucrătorilor independenţi, în conformitate cu programul economic "Polish Deal", transmite Reuters.

În luna mai, autorităţile de la Varşovia informaseră că au planuri pentru contribuţii nedeductibile la sănătate de 9%, dar miercuri adjunctul ministrului de Finanţe, Jan Sarnowski, a precizat că nivelul va fi scăzut la 4,9% pentru lucrătorii independenţi, în urma criticilor că reglementarea ar afecta micile afaceri.

Impozitarea marilor corporaţii pentru a acoperi acest deficit se va ridica la 0,4% din veniturile companiei, plus 10% din cheltuielile folosite în scopuri de optimizare fiscală, a afirmat ministrul de Finanţe.

"Schimbările de impozitare vor reduce veniturile Fondului naţional de Sănătate (NFZ) cu 4,5 miliarde de zloţi. Pierderile vor fi acoperite din bugetul de stat", a explicat Sarnowski.

Chiriţoiu: Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie

Guvernul susţine că "Polish Deal" va lăsa anual în buzunarele plătitorilor de taxe încă 16,5 miliarde de zloţi (4,32 miliarde de dolari), dar liderii de afaceri au criticat iniţiativa, susţinând că planurile pentru contribuţii nedeductibile la sănătate vor afecta micile afaceri şi clasa de mijloc.

Cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est a înregistrat un declin de 2,8% în 2020, faţă de un avans de 4,5% în 2019, iar pentru acest an se estimează o expansiune de 4%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel