IMM Plus. Veştile aşteptate de antreprenori: Cum se acordă sprijinul şi sumele alocate
Ministerul Finanţelor...
Astfel, conform unui comunicat al APM Bucureşti, la staţiile B6- Cercul Militar, de trafic, şi B2- Titan, concentraţiile de PM 10 au fost cele mai ridicate, concentraţia medie orară maxim înregistrată a fost de 148 micrograme/mc, aproape triplul valorii limită stabilite pentru media zilnică. Şi celelalte staţii de monitorizare au înregistrat concentraţii medii orare ale PM 10 în jurul şi peste valoarea de 100 micrograme/mc. Concentraţia medie orară a NO2 a ajuns la o valoare foarte apropiată de valoarea limită (185 micrograme/mc faţă de VL=200 micrograme/mc) doar la staţia B6.
"La începutul serii de ieri, la toate staţiile de monitorizare din oraş s-au înregistrat corelaţii între poluanţii monitorizaţi (creşteri pe aceleaşi perioade ale concentraţiilor de PM10, NO2 şi CO, chiar şi benzen). Analiza corelaţiilor ne indică faptul că traficul a participat semnificativ la creşterea concentraţiilor de pm10.
Citește și Melania Trump a spus NU! Ce a pățit fosta Primă Doamnă a SUA
Începând cu ora 20:00, concentraţiile de particule PM 10 au crescut în continuare, în orele de seară spre noapte, aducându-se aport suplimentar din încălzirea rezidenţială. Întrucât condiţiile meteo au fost nefavorabile dispersiei, s-au produs acumulări de poluanţi la nivelul solului şi concentraţiile au rămas ridicate şi în cursul dimineţii de astăzi, însă la niveluri mai reduse decât în cursul serii. Au fost informate autorităţile publice locale, responsabile de gestionarea traficului în Capitală. În aceste momente este importantă gestionarea eficientă a traficului pentru a nu se produce noi creşteri ale concentraţiilor", explică reprezentanţii APM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanţelor...
Cifrele zilei de la...
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.
Noi liste cu dosare aprobate...
Banca Națională a României a...
Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...
Autoritățile ungare au anunțat...
Puterile G7 sunt hotărâte să...
Răspunsul Israelului la atacul...
Este concluzia unui studiu care...
Situaţia dificilă din punct de...
Oficialii nord-coreeni s-au...
Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...
Prețul cuprului a atins vineri...
Marile platforme de retail...
O decizie adoptată la cererea...
Banca Centrală Europeană este...
Grupul din California a...
Israelul a venit cu un răspuns...
Platforma a anunțat joi nu va...
Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...
Economia regiunilor Orientului...
Grupaj de ştiri.