Popa (BNR): PENSIA publică de la STAT ar fi de aproximativ 32% din ultimul salariu
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul, despre PNRR și PENSIILE românilor. Vești NOI pentru PENSIONARI
Premierul, despre PNRR și PENSIILE românilor. Vești NOI pentru PENSIONARI
Pensia publică de la stat ar fi de aproximativ 32% din ultimul salariu dacă nu ar exista pensiile private, ceea ce pe standarde globale este destul de puţin, a declarat, miercuri, Cristian Popa, membru al boardului CFA România.

"Calculele studiilor noastre arată că după inflaţie românul mediu primeşte, în termeni reali, de la pensia publică aproximativ jumătate din ceea ce contribuie în termeni reali. Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la 32% din ultimul salariu, pensie. Într-o lume cu pensii private, cu 6% contribuţie, ar trebui să ajungem undeva la 45%", a menţionat Cristian Popa, la un eveniment organizat de Asociaţia CFA România.

Potrivit acestuia, instituţia a realizat un studiu amănunţit asupra sistemului de pensii din România.

Buget 2021. Elena Cristian: Două întrebări la care premierul Cîțu nu vrea în ruptul capului să răspundă

"Sistemul public de pensii din păcate nu va putea plăti pensii decente românilor în viitor din cauza evoluţiilor demografice, din cauza inversării piramidei vârstelor, lucruri care se combină cu faptul că acest sistem nu acumulează active, nu acumulează capital nu adună bani undeva şi investeşte, ci se bazează pe contribuţiile celor din câmpul muncii pentru a plăti pensiile celor care sunt în vârsta de pensionare, deci, cumva, se bazează pe faptul că pensiile noastre vor fi plătite din contribuţiile generaţiilor viitoare. (...) Generaţia noastră ar putea primi pensie publică de la stat de aproximativ 32% din ultimul salariu ceea ce pe standarde globale este destul de puţin. Dacă am avea 6% din salariul brut contribuit la sistemul de Pilon II pentru tot stagiul de cotizare am vorbi de o pensie crescuta de la 32% cât spuneam în scenariul doar cu sistem public la 45% din ultimul salariu, o creştere consistentă am putea spune", a subliniat Cristian Popa.

Acesta a subliniat că, având în vedere "realitatea în care trăim, cele două sisteme funcţionează cel mai bine împreună".

"Este greu să ne imaginăm în prezent un sistem doar de Pilon II, la fel cum nu este bine să ne gândim la un sistem doar de Pilon I. Pe termen lung, Pilonul II poate degreva Pilonul I de problemele structurale: îmbătrânire, emigraţie, inversarea piramidei, de faptul că nu acumulează active, însă pe termen scurt şi mediu şi fără această acumulare de capital, părinţii şi bunicii noştri au şi ei dreptul la o pensie decentă. Pentru asta există Pilon I si avem în continuare nevoie de el. Deci credem că un mix între cele două sisteme este ideal în prezent. Pentru noi, cei tineri, pensiile private sunt mai mult o obligaţie faţă de seniori", a mai spus Cristian Popa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel