Președintele Chinei anunță: Viitorul nu arată DELOC BINE
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Președintele Chinei, discurs apocaliptic
Președintele Chinei, discurs apocaliptic
Preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat luni împotriva unui ''nou război rece'' care nu poate să ducă decât la un ''impas'', într-un mesaj video adresat Forumului economic mondial de la Davos, relatează AFP.

Fără a numi SUA, Xi Jinping s-a prezentat ca apărător al multilateralismului şi mondializării, aşa cum a făcut de altfel şi la ediţia forumului de acum patru ani, înainte de venirea la putere a lui Donald Trump.

Mesajul liderului chinez, care vine la mai puţin de o săptămână după instalarea la Casa Albă a succesorului lui Trump, Joe Biden, pare a fi un avertisment de a nu continua politica lui Trump care a prezentat China drept rivalul nr. 1 al SUA, mai ales în plan comercial şi tehnologic. Regimul de la Beijing se teme în special că Biden ar putea încerca să-i unească pe occidentali împotriva sa, scrie France Presse.

"Construirea de clanuri sau declanşarea unui nou război rece, respingerea, ameninţarea sau intimidarea celorlalţi, impunerea decuplării, perturbarea lanţurilor de aprovizionare sau stabilirea de sancţiuni pentru a provoca izolarea nu ar face decât să împingă lumea către divizare şi chiar confruntare", a subliniat Xi Jinping. "Iar confruntarea ne va duce într-un impas", a adăugat acesta.

Citește și Rusia va fi DISTRUSĂ înainte să facă RĂU! SUA știu de SPUN

Preşedintele chinez a asigurat că Beijingul, ca adept al unei politici externe independente şi paşnice, "lucrează din greu la menţinerea de relaţii de prietenie şi cooperare cu alte ţări" şi că jocul cu "sumă zero" sau "câştigătorul ia totul" nu reprezintă filozofia călăuzitoare a poporului chinez, a consemnat Xinhua.

El a pledat pentru multilateralism, dar împotriva unui "multilateralism selectiv", subliniind că "regulile odată stabilite trebuie urmate de toţi", şi a făcut apel la comunitatea internaţională să fie unită şi să coopereze. "Ni s-a demonstrat din nou că abordările protecţioniste, unilaterale şi de izolare arogantă eşuează întotdeauna", a afirmat Xi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel