Președintele Chinei AVERTIZEAZĂ: Lumea vrea echitate, nu hegemonie
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un mesaj adresat în primul rând Statelor Unite
Un mesaj adresat în primul rând Statelor Unite
Preşedintele chinez Xi Jinping a lansat un apel marţi la respingerea structurilor de putere hegemonice în guvernarea globală, pe fondul tensiunilor în creştere între Washington şi Beijing cu privire la o gamă largă de probleme, între care presupusele încălcări ale drepturilor omului, relatează Reuters.

Exprimându-se la Forumul anual de la Boao pentru Asia, Xi a criticat eforturile unor ţări de "a construi bariere" care, potrivit lui, ar dăuna unora şi nu ar aduce beneficii nimănui. China cheamă de mai mult timp la o reformă a instituţiilor mondiale pentru ca viziunile unui număr mai mare de ţări, inclusiv ale Chinei, să fie luate în considerare şi nu doar cele ale unui număr mic de mari puteri.

De asemenea, Beijingul s-a ciocnit în mod repetat cu actorii majori implicaţi în guvernanţa globală, în special SUA, într-o serie de probleme, mergând de la drepturile omului la influenţa economică a Chinei asupra altor ţări, notează Reuters.

"Lumea vrea echitate, nu hegemonie", a declarat Xi în discursul susţinut la acest forum. "O ţară mare trebuie să arate ca este o ţară mare asumându-şi mai multă responsabilitate", a spus el. Chiar dacă preşedintele Xi nu a menţionat explicit nicio ţară în declaraţiile sale, oficiali chinezi s-au referit în ultima vreme la "hegemonia" SUA în criticile lor publice privind proiecţia globală a puterii Washingtonului în comerţ şi geopolitică.

Preşedintele american Joe Biden a organizat vineri primul său summit, cu prezenţă fizică la Casa Albă de când a fost învestit în funcţie, cu premierul japonez Yoshihide Suga, în cursul căruia China s-a situat în capul agendei problemelor discutate. Cei doi lideri au declarat că "împărtăşesc îngrijorări serioase" privind situaţia drepturilor omului în Hong Kong şi în regiunea chineză Xinjiang, unde Washington susţine că Beijingul comite un genocid împotriva etnicilor uiguri musulmani. China neagă comiterea vreunor abuzuri.

Citește și Bloomberg. S-a terminat PETROLUL. Despre ce este vorba

Într-o demonstraţie de cooperare economică fără China, Biden a spus că SUA şi Japonia vor face investiţii comune în domenii precum tehnologia 5G, inteligenţa artificială, calculul cuantic, genomica şi lanţurile de aprovizionare cu semiconductori. În timp ce administraţia Biden îşi raliază şi alţi aliaţi dintre ţările democratice pentru o înăsprire a poziţiei Washingtonului faţă de China, Beijingul caută să-şi consolideze legăturile cu parteneri autocraţi şi vecinii săi dependenţi din punct de vedere economic din Asia de Sud-Est.

Responsabilii chinezi care au vorbit la reuniunea din Boao, un fel de replică asiatică a forumului de la Davos, au reafirmat, de asemenea, ataşamentul Beijingului faţă de comerţul mondial liber. Practicile comerciale ale Chinei au fost în centrul unui intens război vamal între Beijing şi Washington sub administraţia Trump, SUA acuzând Beijingul că dispune de filiale neloiale care conferă companiilor chineze un avantaj nedrept în străinătate şi de transferuri forţate de tehnologie şi proprietate intelectuală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel