Problemele de pe Stația Spațială Internațională se agravează
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Problemele se țin lanț
Problemele se țin lanț
Mai multe pene au afectat segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale în noaptea de luni spre marţi, însă agenţia spaţială rusă (Roskosmos) a afirmat că situaţia se află sub control, în pofida înmulţirii defecţiunilor în ultimele săptămâni, informează AFP.

O pană a întrerupt funcţionarea sistemului rusesc de aprovizionare cu oxigen, Elektron-VM, iar o alta a perturbat funcţionarea toaletelor, în timp ce un aspirator a generat un miros specific pieselor arse, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, care a citat un dialog purtat între cosmonauţii de pe ISS şi Centrul de control pentru zboruri spaţiale (TSUP) din Moscova.

"Defecţiunile survenite la bordul ISS în noaptea de 19 spre 20 octombrie au fost în întregime reparate într-o manieră operaţională de către echipaj", a transmis Roskosmos, într-un comunicat remis redacţiei AFP.

"Toate sistemele staţiei funcţionează normal, nimic nu ameninţă siguranţa echipajului şi zborul ISS", precizează acelaşi comunicat.

Cu toate acestea, defecţiunile s-au înmulţit în ultimele săptămâni pe segmentul rusesc al staţiei.

O pană de funcţionare a toaletelor a durat mai multe ore şi a afectat acest segment pe 11 octombrie, în timp ce sistemul său de aprovizionare cu oxigen a fost deja scos din funcţiune pe 14 octombrie, înainte de a fi reparat.

O scurgere de oxigen a fost, de asemenea, constatată la sfârşitul lunii august într-un modul rusesc al ISS. Luni, Roskosmos a anunţat că echipajul staţiei a reuşit în cele din urmă să acopere temporar acea fisură.

Scurgere de oxigen pe Stația Spațială Internațională

Această serie neagră de incidente l-a determinat la jumătatea lunii octombrie pe Ghenadi Padalka, deţinătorul recordului de zile petrecute în spaţiu şi o veritabilă somitate în Rusia, să afirme că segmentul rusesc din structura ISS este pur şi simplu "vetust".

"Toate modulele segmentului rusesc se află la sfârşitul ciclului lor de viaţă", a declarat el pentru agenţia RIA Novosti, adăugând că echipamentele, vechi de 20 de ani, au depăşit deja cu cinci ani durata lor de funcţionare programată.

Sectorul spaţial rusesc a fost afectat recent de o serie de scandaluri de corupţie, deturnări de fonduri, fiind vizat în acelaşi timp şi de reduceri bugetare.

Echipajul actual de pe ISS îi include pe astronauta americană Kathleen Rubins şi cosmonauţii ruşi Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov.

Ei au sosit pe 14 octombrie la bordul staţiei pentru a îi înlocui pe colegii lor Chris Cassidy, Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner, care urmează să revină pe Terra în cursul zilei de joi 22 octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

De ce a inventat Guvernul lozul Team România

Până la debutul Jocurilor Olimpice de la Paris mai este...

Număr record de firme radiate în România

În primele trei luni ale anului peste 25.000 de firme au...

Programul de Paște al magazinelor Lidl din România

Cum funcționează magazinele Lidl în zilele Sărbătorilor...

SUA interzic importul de uraniu din Rusia

Senatul american a aprobat marți o lege prin care se...

Plăți de 119 milioane de euro pentru agricultori

Cele mai semnificative plăți, în valoare de 112,7...

China își flexează mușchii și testează al treilea portavion

Presa de stat chineză a anunțat că primul portavion de...

De Sărbători, românii riscă amenzi de până la 5000 de lei

Sunt prevederi legislative pe care românii fie nu le...

Record de mortalitate în fermele de somon din Norvegia

Aproape 63 de milioane de somoni au murit prematur anul...

Schimbare la vârful Tuborg România

Tuborg România anunță o schimbare în managementul organizației, prin...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel