Progonza meteo. Se anunță o iarnă anormală. Explicații ANM
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Vor fi de toate
Vor fi de toate
Iarna următoare va fi mai caldă decât în mod normal în România, însă nu sunt excluse episoadele de vreme extremă, precum ger, viscol şi ninsori abundente, a declarat, vineri, Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"Serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă arată posibilitatea ca pentru cele trei luni de iarnă - decembrie, ianuarie, februarie - regimul mediu al temperaturilor în zona noastră a Europei să fie mai ridicat decât media, iar regimul precipitaţiilor să fie apropiat de norme sau uşor deficitar. Altfel spus, să avem o vreme, în media a trei luni, mai caldă decât normal şi cu precipitaţii în limitele normale sau uşor deficitare", a spus Georgescu, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Potrivit acesteia, un alt semnal interesant în încercarea de a creiona un tablou în perioada de iarnă îl reprezintă faptul că activitatea solară este în continuare pe un minim, este o situaţie care durează de mai bine de un an.

"Studiile arată că se poate corela activitatea solară minimă cu un vortex polar puţin organizat. Ne amintim că vortexul polar reprezintă zona de vânturi foarte puternice, de la altitudini ceva mai înalte, important este că acele vânturi puternice au rolul de a menţine aerul foarte rece, cel mai rece, deasupra regiunilor arctice. Atunci când acest vortex slăbeşte, sunt favorizate pătrunderile de aer rece înspre zone mai sudice. Nu este ceva excepţional, ştim foarte bine că în mod firesc în ţara noastră, în timpul iernii, sunt episoade cu temperaturi mai scăzute, episoadele de ger", a arătat directorul ANM.

Citește și A nins intens pe Transfăgărășan. Drumarii au început deszăpezirea

Georgescu a precizat că nu pot fi excluse episoadele de fenomene severe, care însă pot fi estimate doar cu şapte-zece zile în avans.

"Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână - zece zile în avans", a adăugat Georgescu.

Ea a mai spus că estimările pentru următorul sezon au, de regulă, o încredere limitată, cu un grad de reuşită de 50-60%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel