Programul marilor rețele comerciale în perioada de sărbători
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Nu este același pentru toate marile magazine
Nu este același pentru toate marile magazine
Marile reţele comerciale au anunţat un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie-3 mai.

Astfel, magazinele PENNY vor fi închise în duminica de Paşti, 2 mai, iar sâmbătă, 1 mai, vor avea program în intervalul orar 6:00 - 18:00. Luni, a doua zi de Paşti, vor fi deschise între orele 9:00 - 17:00.

În celelalte zile, programul magazinelor PENNY va fi adaptat în funcţie de legislaţia în vigoare.

***
Magazinele reţelei comerciale Kaufland vor fi deschise vineri, 30 aprilie, între orele 6:00 - 20:00, în oraşele cu rata incidenţei mai mare de 4/1.000 locuitori, iar în oraşele cu rata incidenţei sub 4/1.000 locuitori vor avea program între orele 6:00 - 21:00.

Sâmbătă, 1 mai, magazinele Kaufland vor avea program de funcţionare de la 6:00 la 18:00, iar duminică, 2 mai, în prima zi de Paşti, magazinele Kaufland vor fi închise.

Luni, 3 mai, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16:00 şi 17:00, în funcţie de magazin.

***
Magazinele Lidl vor funcţiona în intervalul orar 7:00 - 21:00 în 30 aprilie şi între 7:00 - 18:00 pe 1 mai.

În prima şi a doua zi de Paşti, respectiv 2 şi 3 mai, toate magazinele Lidl vor fi închise.

***
cora anunţă că în Vinerea Mare, 30 aprilie, magazinele se vor deschide mai devreme, respectiv la ora 6:00 şi se vor închide la 21:00, cu excepţia cora Baia Mare, care va deschide la 8:00, cora City Park şi cora Brătianu, care vor deschide la 7:00.

Pe 1 mai programul va fi între orele 6:00-18:00 (cora City Park şi cora Brătianu 7:00-18:00).

În prima zi de Paşti, magazinele cora vor fi închise. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...


pixel