Programul Rabla 2021. Prima de casare se majorează
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cimitir de mașini
Cimitir de mașini
Anul acesta, cei care vor să-și schimbe mașinile vechi cu unele noi și mai puțin poluante vor beneficia de prime de casare majorate.

Prima de casare acordată în Programul "Rabla Clasic" creşte, în 2021, de la 6.500 de lei de la 7.500 de lei, iar bugetul pentru Programul "Rabla Plus" se va dubla, până la 400 de milioane de lei, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

"Programul "Rabla Clasic" ajută atât cetăţenii, cât şi industria autohtonă, prin acele tichete care sunt folosite pentru schimbarea parcului auto. Anul acesta vom modifica prima de casare din program şi o să majorăm de la 6.500 la 7.500 de lei, aproximativ 1.500 de euro, care se vor plăti acelor persoane care predau o maşină înmatriculată, se înscriu la dealer, se casează maşina, se radiază şi se scot din circulaţie maşinile vechi, poluatoare. Tot în cadrul programului "Rabla Clasic" avem două ecobonusuri care vin în completarea sumelor primei de casare şi în sprijinul acelor achiziţii prin care se cumpără maşini cu tehnologi hibrid. Aici, ecobonusul se majorează de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, iar în cazul ecobonusului GPL, cu emisii sub 96 grame de CO2, se majorează de la 1.000 de lei la 1.500 de lei", a spus Tanczos.

Ministrul de resort a adăugat că bugetul programului "Rabla Clasic 2021" va creşte cu 10% faţă de anul anterior, de la 405 milioane de lei la 440 milioane de lei. În cadrul acestui program, o persoană poate primi cumulat cu cele două ecobonusuri maximum 2.250 de euro.

Dacia a anunțat prețul primului său model electric

În ceea ce priveşte ediţia din acest an a Programului "Rabla Plus", bugetul alocat va fi de 400 de milioane de lei, dublu faţă de suma din anul 2020. "Bugetul de anul acesta permite achiziţionarea a 6.600 de maşini full electrice şi aproximativ 5.000 de maşini hibride plug-in", a menţionat demnitarul.

"Am văzut care este reacţia cetăţenilor în momentul în care apare o nouă gamă sau o nouă maşină electrică pe piaţă. Vrem cât mai multe maşini electrice care să circule pe şoselele României, astfel încât impactul negativ poluator să fie din ce în ce mai mic. În momentul de faţă, procentul maşinilor electrice în totalul vânzărilor din România se situează undeva la 1% şi tocmai de aceea este nevoie de programe naţionale şi de o implicare mai serioasă a Ministerului Mediului în lansarea acestor achiziţii", a afirmat Barna Tanczos.

Oficialul a menţionat să valoarea primelor de casare acordate în "Rabla Plus" rămâne neschimbată, respectiv 10.000 de euro pentru maşinile 100% electrice şi circa 4.500 de euro pentru cele hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului achiziţionat.

Ministrul Mediului a subliniat faptul că se va asigura informatizarea integrală a proceselor specifice pentru cele două programe guvernamentale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel