Raluca Turcan a anunțat CINE poate cumula PENSIA cu SALARIUL
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
O anumită categorie de persoane, cam 1000
O anumită categorie de persoane, cam 1000
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că asistenţii maternali, asistenţii persoanelor vârstnice şi îngrijitorii la domiciliu vor putea cumula pensia cu venitul de la stat, această categorie fiind introdusă, miercuri, în primă lectură, în proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie şi salariu.

Întrebată despre excepţiile de la regula privind interzicerea cumulului dintre pensie şi salariul, Turcan a precizat că e vorba mai degrabă de o formă de venit, nu de o categorie socio-profesională, cum sunt, de exemplu, dascălii, care pot fi plătiţi la oră.

„Nu e vorba de o categorie socio-profesională, ci de o formă de venit. Vorbim despre venituri din plata cu ora, aşa cum vorbim şi de venituri din drepturi de autor şi conexe, în baza legii 8/1996. De asemenea, vorbim de venituri pe care le încasează şi asistenţii maternali sau asistenţii persoanelor vârstnice sau îngrijitorii la domiciliu, o categorie pe care am introdus-o astăzi în primă lectură în acest proiect le lege”, a spus Raluca Turcan.

Rugată să spună câte persoane intră în această excepție de la regulă, respectiv câte persoane pot cumula în continuare în continuare pensie și un venit de la stat, ministrul a arătat că, din categoria asistenților este vorba de circa 1.000 de persoane.

Citește și VÂRSTA de pensionare. Ministrul Muncii o spune cu subiect și predicat

„Numărul este nesemnificativ și vorbim, să spunem, de un număr mai mare pe partea de plată cu ora, sistem folosit în sistemul de educație și de asemenea, pe partea de asistență maternală și îngrijire la domiciliu, unde practic persoanele sunt alături de persoanele pe care le asistă și cred că am avea, în total, aproximativ 1.000 de persoane”, a răspuns Turcan.

Proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie și salariu la stat a fost citit în primă lectură în ședința de Guvern de miercuri.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...


pixel