Război ALTFEL. Cum poate o dronă de 500$ să provoace DISTRUGERI de milioane VIDEO
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Povestea este despre ceea ce a devenit de acum un exemplu clasic a ceea ce poate face o mică dronă în războiul modern.

ISIS a utilizat o dronă quadcopter de mici dimensiuni care a costat aproximativ 500 de dolari cu care au reușit să distrugă stadionul Deir ez-Zor și rezervele de armament și muniție care erau depozitate acolo. Costul operațiunii a costat extrem de puțin raportat la pagubele produse.

Potrivit unui videoclip difuzat de un post local de știri, camera de pe dronă arată modul în care aceasta este manevrată deasupra stadionului pentru a declanșa explozii care au dus într-un final la incendierea stadionului, eveniment care a avut loc în anul 2017.

Localnicii care se aflau la câțiva kilometri distanță de stadion au înregistrat evenimentul în timpul căruia se vede un nor imens de fum care se ridica sus spre cer. 

”Uneori ingeniozitatea inamicului, care este echipat cu cele mai proaste și slabe arme, îți poate provoca daune, de multe ori mai mari decât costul punerii in aplicare a unui atac. Exemplul cel mai clar este atacul unui quadcopter pe stadionul Deir ez-Zor”, conform agenției de știri ANNA.

Aeronavă misterioasă, surprinsă deasupra Californiei. Reacția US Airforce

Regiunea nu este străină de violențe aici desfășurându-se un război care se desfășoară neîntrerupt de aproape 10 ani.

Cu toate acestea, utilizarea dronelor va crește probabil daunele în națiunea lovită de acest interminabil război. 

„Judecând după modul în care dronele sunt folosite cu succes în conflictele armate, distrugerea pozițiilor de apărare aeriană, fortificații etc., această direcție se va dezvolta activ și, în viitorul apropiat, conflictele vor fi conduse probabil de la distanță până când una dintre părți va fi complet epuizată”, sunt de părere analiștii militari.

Rusia dezvoltă mai puțin activ drone militare dar dronele Orion și Okhotnik prezentate în toamnă par să indice o nouă tendință și o nouă direcție către care rușii încep să se orienteze.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel