Recomandări de la Delgaz Grid. Vizează instalațiile comune
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Delgaz Grid recomandă asociaţiilor de proprietari să se implice în procesul de întreţinere a instalaţiilor comune de utilizare a gazului, în condiţiile în care, în cele mai multe situaţii, acestea sunt situate pe casa scărilor din blocurile de locuinţe, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, responsabilitatea privind verificarea, revizia şi repararea instalaţiilor comune revine tuturor proprietarilor care locuiesc într-un imobil. Totodată, verificarea instalaţiilor comune se face o dată la doi ani, iar revizia o dată la zece ani numai de către firme autorizate ANRE.

"Verificarea periodică a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale din interiorul locuinţei este o operaţiune extrem de importantă şi trebuie realizată numai cu firme specializate, pentru că doar aşa putem preveni incidente grave, care se pot solda cu victime şi pagube materiale. În plus, cei care locuiesc la bloc nu trebuie să neglijeze instalaţiile comune de gaze naturale de pe casa scărilor. Cui îi revine însă rolul de a se ocupa ca această instalaţie să fie verificată la timp? Legislaţia este foarte clară şi menţionează faptul că, şi în cazul instalaţiilor comune, obligaţia de a le întreţine şi repara revine celor care locuiesc în acel imobil", se mai spune în comunicat.

Instalaţia de utilizare comună este acea parte a instalaţiei care deserveşte mai mulţi clienţi finali, cuprinsă între postul de reglare a presiunii (regulatorul de presiune) şi toate contoarele amplasate pe aceasta şi este proprietatea comună a clienţilor finali deserviţi.

Potrivit reprezentanţilor Delgaz Grid, dacă locatarii sunt constituiţi în asociaţii de proprietari, acestea pot face, prin intermediul firmelor specializate, operaţiunile de verificare şi revizie ale instalaţiilor comune, urmând ca toate cheltuielile, inclusiv cele de reparaţii să fie suportate de toţi locatarii.

Citește și Fiecare familie din România va plăti 200 de lei în plus pe lună la gaze

"Constatăm de multe ori faptul că instalaţiile comune de utilizare a gazelor naturale sunt lăsate la voia întâmplării, reprezentând o reală sursă de pericol pentru comunităţi, în cazul unor scăpări de gaze naturale. Recomandăm asociaţiilor de proprietari să se implice şi să asigure verificarea şi repararea acestor instalaţii de utilizare comune, colaborând întotdeauna cu firme autorizate ANRE. Este o măsură de siguranţă legală şi obligatorie care revine tuturor celor care locuiesc într-un imobil. Dincolo de aceste aspecte, vorbim de măsuri preventive care protejează imobilele impotriva acumulărilor de gaz ce pot duce la incidente grave", afirmă Petre Stoian, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

Astfel, Ordinul 179/2015 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei pentru aprobarea Procedurii privind verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele: întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine clientului final, care răspunde pentru buna lor funcţionare; clientul final are obligaţia să efectueze, exclusiv prin intermediul unui operator economic selectat de către acesta, verificările şi reviziile tehnice atât ale instalaţiei individuale de utilizare, cât şi ale instalaţiei comune de utilizare.

De asemenea, Ordinul mai prevede ca în situaţia instalaţiilor de utilizare comune, clienţii finali pot hotărî să efectueze, la aceeaşi dată, verificarea sau revizia tehnică a instalaţiei comune de utilizare în condiţiile stabilite de comun acord. În situaţia în care clienţii finali sunt constituiţi într-o asociaţie de proprietari, aceasta poate realiza verificarea sau revizia tehnică a instalaţiei comune de utilizare. Totodată, clientul final şi/sau membrii asociaţilor de proprietari/locatari au/are obligaţia să asigure respectarea condiţiilor tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiei de utilizare.

Potrivit reglementărilor în vigoare emise de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, aceste operaţiuni sunt obligatorii şi se execută în baza unui contract de prestări servicii, numai de către firme autorizate.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea, însă în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...


pixel