Reducerea vârstei de pensionare, decisă pentru ACESTE categorii
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele a promulgat legea
Președintele a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea OUG 10/2020 prin care se reduce cu 20 de ani vârsta standard de pensionare pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în subteran.

Se instituie, astfel, dreptul de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Domeniile pentru care se aplică reglementările:  Domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în aceste activităţi.

Preşedintele a promulgat şi Legea privind aprobarea OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate - POAD.

Citește și: METEO. Cum va fi VREMEA în următoarele 2 săptămâni

Legea creează cadrul instituţional şi măsurile necesare aplicării prevederilor Regulamentului (UE) 223/2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi Regulamentul (UE) 559/2020 de modificare a Regulamentului (UE) 223/2014, în ceea ce priveşte introducerea unor măsuri specifice pentru abordarea epidemiei de COVID-19.

În acest sens, legea vizează măsuri pentru implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate POAD: mecanisme de implementare a procedurilor privind distribuţia pachetelor de alimente şi produse de igienă; rolul instituţiei prefectului şi a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în asigurarea respectării procedurilor cu privire la distribuţia acestor pachete; lărgirea ariei de incidenţă a sprijinului oferit tuturor membrilor familiilor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii 416/2001; introducerea unei noi categorii de cheltuială eligibilă din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), şi anume costuri administrative, de transport şi de depozitare suportate de instituţiile prefectului.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel