Reguli noi pentru anvelope intră în vigoare pe 25 iunie
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Noile etichete pentru anvelope
Noile etichete pentru anvelope
În Uniunea Europeană intră în vigoare noi reguli care privesc anvelopele autoveviculelor, fie că este vorba despre cele pentru autoturisme, fie că este vorba despre cele pentru camioane ori vehicule utilitare.

Reguli noi și îmbunătățite de etichetare a anvelopelor din UE, care extind schema și care vor acoperi și cele pentru vehiculele grele, vor intra în vigoare săptămâna viitoare (25 iunie) și se vor aplica tuturor anvelopelor vândute în UE începând cu 1 mai 2021, spune 

Acest lucru a fost convenit oficial de către Consiliul European și Parlamentul European luna trecută, dispozițiile incluzând noi informații pentru consumatori cu privire la rezistența la rulare a anvelopelor, care afectează consumul de combustibil, precum și aderența la carosabilul umed cât și zgomotul de rulare.

O pictogramă care indică dacă anvelopa este potrivită pentru utilizare pe zăpadă respectiv anvelope de iarnă sau chiar pe  gheață este prezentă pe anvelopele care îndeplinesc astfel de niveluri de performanță. Legislația privind etichetarea cauciucurilor reșapate pentru camioane este, de asemenea, în curs de pregătire.

Concedieri la o mare companie germană care are și în România 7 unități de producție

Prezentul regulament înlocuiește regulile anterioare stabilite în 2009.

Etichetele energetice pentru anvelope oferă o clasificare clară și comună a cât de bune sunt anvelopele în ceea ce privește eficiența consumului, zgomotul extern și frânarea pe carosabil umed. 

Etichetele ajută consumatorii să ia decizii de cumpărare astfel încât să se poată economisi combustibil, să se reducă costurile și astfel să se reducă poluarea. În același timp, etichetele determină producătorii să inoveze pentru a face ca pneurile să fie mai eficiente în materie de combustibil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel